Archive for octombrie 30th, 2021

Pe drumuri de munte…

sâmbătă, octombrie 30th, 2021

Pe drumuri de munte…

Vorba zilei – 30 octombrie 2021

sâmbătă, octombrie 30th, 2021
Este important să avem Frumusețea sufletului bine protejată și îngrijită.
Să stii să întorci un zambet, să spui o vorbă bună, să asculți pe cineva când are nevoie, să fii umărul de nădejde și încredere pe care se poată sprijini cineva care plânge, și nu în ultimul rând să te rogi. Domnul ne dă zilele frumoase și cu încercari, însa tot El ne dă si puterea să le depăsim iar noi să întelegem să trăim frumos.
Zi frumoasă și binecuvantată.

29.10.2021 – Ședință ordinară a CJH

sâmbătă, octombrie 30th, 2021
Ziua de astăzi a fost rezervată componentei legislative a Consiliului Județean Hunedoara care, întrunit în ședință ordinară, a adoptat o serie de hotărâri necesare pentru buna funcționare a administrației și dezvoltarea județului Hunedoara.
✅ O decizie importantă a fost luată în ceea ce privește închiderea câtorva sectoare de drumuri județene pe timpul iernii și aprobarea planului de măsuri care trebuie luate în anotimpul rece. Unii nu au înțeles nici astăzi de ce s-a luat hotărârea de a restricționa accesul rutier în Masivul Parâng. Nu putem risca și pune în pericol siguranța participanților la trafic, de aceea accesul va fi permis până la primul tunel. Sigur, e la îndemâna oricui să politizeze acest subiect, dar nu toți se și pricep și știu despre ce vorbesc.
✅ Au fost aduse modificările necesare pentru accesarea fondurilor europene în vederea decontării cheltuielilor făcute de Spitalul Județean de Urgență Deva în această pandemie. Sănătatea este prioritatea noastră!
✅ Pentru ca se apropie sărbătorile de iarnă, am alocat fondurile necesare pentru ca bucuria de a dărui să-și facă loc în inimile noastre, chiar dacă traversăm această perioadă dificilă.
✅ Consiliul Județean Hunedoara va prelua în administrare încă un sector de drum din Valea Jiului, pentru a putea investi în modernizarea sa, la Lupeni, și a aprobat o serie de decizii economice pentru funcționarea instituțiilor subordonate.