Archive for septembrie, 2021

Consiliul Județean Hunedoara a luat, astăzi, câteva decizii importante pentru bunul mers al administrației și pentru hunedoreni.

joi, septembrie 30th, 2021
✅ Printre hotărârile adoptate de plenul legislativului județean se numără și cea prin care s-a alocat suma de 11.670.000 lei, primită de județul Hunedoara în urma rectificării bugetare. Banii, care sunt departe de a acoperi toate nevoile, vor fi folosiți pentru drumurile județene, de aceea, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat și Programul de lucrări și servicii de întreținere, reparații curente și periodice a drumurilor pe care le administrează.
✅ De asemenea, au fost rectificate bugetele instituțiilor din subordine. Am luat astfel toate măsurile pentru bună funcționare și plata salariilor tuturor angajaților.
✅ Desigur, au fost aprobate și investiții noi, pe care ne pregătim să le implementăm în sănătate și infrastructură rutieră.

Turiștii pot ajunge de acum în stațiunea Parâng pe un spectaculos drum de belvedere, modernizat de Consiliul Județean Hunedoara

duminică, septembrie 26th, 2021
Am urcat astăzi în Parâng, profitând de vremea frumoasă de toamnă și de accesul facil, de data asta ca simplu turist.
M-am bucurat să văd că, asemenea mie, sute de oameni au fost azi în Parâng și mi-am adus aminte că regretatul meu prieten Mihai Viorel Bonea spunea că dacă vom avea un drum asfaltat, turiștii vor da năvală în aceste frumoase locuri.
Am vorbit și cu mulți dintre locuitori Văii Jiului care au urcat în Parâng azi pentru relaxare și pentru plăcerea de a conduce pe acest spectaculos drum de belvedere, modernizat de CJH.
Trebuie să recunosc că m-au uns la suflet cuvintele lor de apreciere și mulțumire pentru această realizare.
Asta este de fapt adevărata măsură a muncii noastre!

Comedia ”Și miniștrii calcă strâmb” a deschis noua stagiune de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani

duminică, septembrie 26th, 2021
M-am bucurat la deschiderea noii stagiuni de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani de o excelentă comedie – ”Și miniștrii calcă strâmb” de Ray Cooney în regia lui Daniel Vulcu – și am aplaudat, alături de ceilalți spectatori, revenirea pe scena teatrului din Petroșani a actriței Nicoleta Bolcă.
Felicit actorii care au făcut parte din distribuția acestui spectacol și întreaga echipă din spatele scenei, care au demonstrat că încrederea Consiliului județean în colectivul teatrului din Valea Jiului este una pe deplin justificată.
Mă bucur că publicul iubitor de teatru din Valea Jiului a primit cu aplauze faptul că CJH, instituția care patronează acest locaș de cultură, a asigurat funcționarea teatrului din Petroșani pe toată perioada pandemiei și, pentru a întări mesajul vicepreședintelui Ion Bădin, vreau să asigur atât echipa teatrului din Valea Jiului cât și publicul spectator că rămânem în continuare parteneri de nădejde în susținerea acestei instituții de cultură.
Asemenea tuturor iubitorilor de teatru din Valea Jiului îmi doresc să fiu martor ocular la cât mai multe momente de succes înregistrate pe scenă de această echipă care ne-a demonstrat că merită aplauzele și admirația publicului.

Vorba zilei – 25 septembrie 2021

sâmbătă, septembrie 25th, 2021
Fiecare răsărit de soare, fiecare zi senină ne invită la lumina, la speranța de a trezi pe cineva care umblă în întuneric.
Ne îndeamnă să oferim din puținul nostru mereu cu dragoste, atât cât se poate, și inimile îndurerate se vor plini cu bucurie și ajutor.
Zi senină și binecuvântată!

Accesul în stațiunea turistică Parâng, pe un drum asfaltat este de astăzi un vis împlinit!

joi, septembrie 23rd, 2021
Un vis al tuturor celor ce iubesc Parângul, dar și un vis pentru care m-am implicat de la bun început.
Eram vicepreședinte la CJH când, la sugestia regretatului Mihai Viorel Bonea, împreună cu prefectul Sorin Apostu, am reușit clasificarea acestui drum drept drum județean.
Au mai trecut însă câțiva ani până când am găsit, cu sprijinul domnului presedinte Laurentiu Nistor, soluția pentru finanțarea acestui proiect de investiți și, desigur, e mare bucurie pentru mine că am putut veghea, și ca administrator public al județului, ca acest proiect să fie dus la bun sfârșit.
Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la concretizarea acestui vis și sunt convins că de pe acum Stațiunea Parâng are,,drum cu prioritate,, la dezvoltare.

Vorba zilei – 19 septembrie 2021

duminică, septembrie 19th, 2021
,,E bine să evităm locurile și oamenii care ne fac să ne simțim inconfortabil.
Dacă nu simțim că lucrurile se fac din dragoste ci doar din interes, e bine să ne îndepărtăm, pentru că se va întâmpla mereu la fel.
Să-i lăsăm in lumea și gândurile lor, iar noi să întindem aripile bucuriei și să zburăm liberi acolo unde găsim credință, sinceritate, afecțiune și iubire. Așa să oferim și noi din preaplinul nostru. ”
Zi senină si binecuvântată!

Vorba zilei – 18 septembrie 2021

sâmbătă, septembrie 18th, 2021
Daca vom ști să privim natura vom vedea frumusețe si bogație.
Dacă vom sti să-l privim pe om in adancul sufletului lui, vom vedea darurile frumoase cu care a fost inzestrat.
Privind astfel oamenii si viața vom deveni noi inșine mai frumoși, mai bogați si mai buni!
O zi frumoasă !

Vorba zilei – 17 septembrie 2021

vineri, septembrie 17th, 2021
Ne simțim singuri pentru că unii ne-au făcut să nu mai avem încredere, ne simțim singuri pentru că nu mai avem comunicare, ne simțim singuri pentru că ne implicăm în multe lucruri pentru a rezolva cerințele altora și uităm de noi și de cei dragi.
Să fim mereu îmbrăcați în haina modestiei, simplității și bunătății sufletești.
Nu se vor demoda niciodată și vom păstra unitatea și comuniunea cu cei dragi și cu cei din jurul nostru.
Zi senină și binecuvântată!

Vorba zilei – 16 septembrie 2021

joi, septembrie 16th, 2021
Nu trebuie să ne comparăm și nu trebuie să concurăm cu nimeni în afară de noi înșine.
Câștigăm, dacă astazi am fost mai buni decât ieri. Succesul îl măsurăm doar în evoluția noastră spirituală, personală și în obiectivele pe care, cu îngăduința Lui Dumnezeu, le-am atins.
Tot ce avem de făcut este să nu cedam și să nu ne întoarcem în trecut.
Astăzi poate fi un nou început. Doamne ajuta-ma!
Zi senină si binecuvântată!

14 septembrie – Înălţarea Sfintei Cruci

marți, septembrie 14th, 2021
Azi, in spiritul sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci,va doresc multa sanatate, intelepciune si credinta, pentru a avea putere sa depasim toate obstacolele vietii .Doamne ajuta!
,, Era odată un om care mergea pe drumul vieţii alături de alţi oameni. Cu Toţii purtau în spate câte o cruce, însă nu erau toate la fel; unele erau mai mici, altele mai mari. Nici unul dintre ei nu părea bucuros…
La un moment dat, omul nostru, obosit de atâta drum şi cu greutatea mare a crucii pe umerii lui, se roaga lui Dumnezeu, spunând:
– Doamne, Te rog scurtează-mi crucea; simt că nu mai pot! Ar fi mult mai bine pentru mine. Şi începe să taie din crucea ce-o purta…
– Doamne, Îţi multumesc atât de mult!
Îşi continuă bucuros acum drumul anevoios, gândind: Dacă acum mi-ai îngădui să mai tai puţin din ea, ar fi şi mai bine…. Şi o mai scurtează puţin.
Şi mai bucuros, continuă pe drumul vietii. Uitându-se in jurul lui, observă că ceilalţi sunt din ce în ce mai obosiţi şi necăjiţi. După ceva vreme, întâlneste în drum o prăpastie mare, peste care trebuia să treacă; ceilalţi folosesc crucea pentru a trece, rdeoaece crucea fiecăruia era suficient de înaltă, ca atunci când o culcă, să unească cele doua margini ale prăpastiei, transformându-se în podul necesar să treacă în siguranţă pe malul din faţă. Toţi trec bucuroşi acum, însă omul cu crucea scurtată rămâne, plângându-se că nu-i destul de mare crucea lui, ca să treacă si el. Crucea lui era mult mai mică decât distanţa dintre maluri”.
Aşa că, ar trebui să ne bucurăm şi de cele bune, dar şi de greutăţile din viaţă, pentru că Dumnezeu nu ni le dă degeaba. Ni le dă ca să ne fie de folos mai târziu. Câţi dintre noi n-am vrea să câştigăm la loto şi să ducem o viaţă ca-n Paradis? Dar oare ăsta chiar ar fi un bine pentru noi? „