Archive for noiembrie, 2021

Sfântul Andrei, Ocrotitorul României, sărbătorit în fiecare an pe 30 noiembrie.

marți, noiembrie 30th, 2021
Așa a rănduit pronia divină ca să primim credința creștină direct de la ucenicii lui Hristos, pentru care se cade să fim permanent recunoscători.
Suntem o țară creștină de origine apostolică. Să ne facem vrednici de țara noastră. Grija ce o purtăm pentru sufletul nostru să nu fie numai o clipă și numai de formă.
Prin tot ceea ce a crezut si prin tot ce a săvărșit Sfantul Apostol Andrei, in trudita sa viață de apostol al Evangheliei, ne este pildă si chip strălucit.
Zi senină și binecuvântată.

𝟮𝟵 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟭𝟵𝟴𝟬. Ziua în care 53 de suflete au părăsit această lume, într-unul dintre cele mai mari accidente de muncă din istoria mineritului.

luni, noiembrie 29th, 2021
Mina Livezeni păstrează amintirea celor două explozii care s-au produs în urmă cu 41 de ani și care au semănat lacrimi și durere.
Alături de colegii mei, am depus o coroană de flori în amintirea celor dispăruți în această tragedie.
Ca om al Văii Jiului, trăiesc cu multă tristețe această zi care amintește de sacrificiul celor care au trudit și trudesc în galeriile subterane ale minelor din aceasta zonă a județului Hunedoara.
Dumnezeu să-i odihnească!

Vorba zilei – 29 noiembrie 2021

luni, noiembrie 29th, 2021
Să ne rugăm mereu cu dragoste, răbdare și smerenie, să rămânem oameni buni, să nu răspundem provocărilor și să ne vedem mereu de ale noastre.
Atunci când vorbim ceva, să ne gandim că vorba rămâne scrisă în sufletul celui care ascultă.
Cat mai multe vorbe de bine sau dacă nu, tăcerea te face om mare și liniștit.
Zi senină și săptămână binecuvântată!

Astăzi, 28 noiembrie, sărbătorim Ziua Bucovinei

duminică, noiembrie 28th, 2021
În urmă cu 103 ani, membrii Congresului General al Bucovinei au hotărât: „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României”.
Ziua de astăzi are o însemnătate aparate pentru mine pentru că ne amintește de hotărârea bucovinenilor străbuni de a se uni cu Țara Mamă!
La mulți ani ,Bucovina!
În câteva zile, vom sărbători Marea Unire! Să fim buni, harnici și sa ne onorăm înaintașii!

REMEMBER – Corneliu Vadim TUDOR

duminică, noiembrie 28th, 2021
Nascut : 28 noiembrie 1949
Ultima sa poezie
ULTIMA CAFEA
Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
Corneliu Vadim Tudor
Noaptea de duminică spre luni
6 spre 7 septembie 2015
DUMNEZEU SA-L IERTE !

Vorba zilei – 28 noiembrie 2021

duminică, noiembrie 28th, 2021
Dacă vrem să ne simțim bogați , avem nevoie de lucruri ce nu se pot cumpara cu bani, cum ar fi: sinceritatea, demnitatea, respectul , omenia, simplitatea, bunatatea si iubirea.
Viața nu se irosește cerșind atenția celor care te ignoră. Viața se trăiește dăruind iubirea celor care o merită.
Zi binecuvantată!

27.11.2021 – Preasfințitul Părinte Gurie a fost pomenit la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice.

sâmbătă, noiembrie 27th, 2021
Am participat cu emoție la evenimentele organizate astăzi, la Deva, când se împlinesc 40 de zile de la despărțirea de Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, întâiul arhipăstor al hunedorenilor.
Alături de colegii mei, am participat la slujba parastasului de la Catetradala Episcopală din Deva. Aici s-au înălțat rugăciuni pentru odihna bunului nostru Episcop.
Am vizitat apoi expoziția omagială organizată la inițiativa CJ Hunedoara, în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei. Au sprijinit organizarea acestui eveniment Biblioteca Județeană și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Cei care doresc, pot descoperi în imagini și scrieri, personalitatea Preasfințitului Părinte Gurie.
Pentru noi, hunedorenii, osteneala Preasfințitului Părinte Gurie de a revitaliza viata duhovnicească din județul Hunedoara, vă rămâne scrisă cu litere de aur în istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Vorba zilei – 27 noiembrie 2021

sâmbătă, noiembrie 27th, 2021
Fericirea pacea și liniștea sufletească nu aparține celui care are totul. Aparține celui care știe să aprecieze.
Noi pășim și încercăm să ne ferim de ce este rău, neplăcut, însă viața ne duce acolo unde ne este destinul.
Pășește cu bucurie, încredere și speranță și du in sufletele celor dragi și neajutorați ceea ce nu poți cumpara cu bani.
Zi senină și binecuvântată!

26.11.2021 – Consiliul Județean Hunedoara s-a reunit în sistem videoconferință pentru a aproba noi hotărâri

vineri, noiembrie 26th, 2021
În urma dezbaterilor, au fost luate decizii noi care vor fi duse la îndeplinire de executivul CJ Hunedoara și de instituțiile subordonate administrației județene.
Pe lângă rectificările bugetare necesare pentru funcționarea instituțiilor subordonate, s-au luat hotărâri importante care vizează investiții necesare. Una dintre acestea va fi realizată la Spitalul Județean de Urgență Deva prin construirea unui ascensor pentru persoane la Secția de boli infecțioase. Investițiile în sănătate sunt foarte importante și constituie o prioritate pentru conducerea CJ Hunedoara.
De asemenea, aleșii au votat propunerea conducerii CJ Hunedoara de a aproba acordarea burselor către elevii care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special din județ.
Chiar dacă astăzi este ultima zi lucrătoare a săptămânii și, teoretic, urmează o minivacanță, alături de colegii din conducerea CJ Hunedoara am pregătit o serie de activități cu care vă vom ține la curent.

Drum modern între Hunedoara și Călan

joi, noiembrie 25th, 2021
Deși au existat voci (e drept, puține, dar stridente) care au încercat să umbrească modernizarea drumului județean Hunedoara – Călan, lansând mizerii în spațiul public, „nemernici #rezist” care au făcut tot posibilul pentru a batjocori acest proiect, iată, astăzi, adevărul a triumfat.
DJ 687 Hunedoara – Călan este un drum cu care ne mândrim, finalizat înainte de termen, cu o calitate a lucrărilor net superioară multora care se execută în țară.
30 de milioane de lei a costat modernizarea acestui tronson pe care, de astăzi, se circulă în condiții de siguranță! CJ Hunedoara a contribuit prin alocarea de fonduri suplimentare pentru reabilitarea pasajului CF!
Felicit constructorul, proiectantul, membrii Unității de Implementare a Proiectului, pentru determinarea de a duce acest proiect la bun sfârșit.
Infrastructura este prioritatea Consiliului Județean Hunedoara!