Gândurile mele au fost astăzi îndreptate spre Mănăstirea Prislop, acolo unde a avut loc ceremonia de canonizare locală a Sfântului Ardealului, părintele Arsenie Boca, Cuviosul Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Ploaia nu i-a oprit pe pelerini să se îndrepte spre Prislop încă de ieri, unii au sosit peste noapte, alții în cursul dimineații, pentru a asculta Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. S-a dat apoi citire actului prin care Biserica Ortodoxă Română hotărărște ca părintele Arsenie Boca să urce în rang de sfânt, Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cinstit și venerat de oameni din toată țara!
IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a spus adunării că osemintele Sfântului Arsenie de la Prislop vor fi strămutate în noua biserică, de îndată ce aceasta va fi gata.
Astăzi nu a fost soare afară, dar a fost soare în sufletele noastre.
Sfinte părinte Arsenie, roagă-te pentru noi!


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.