Astăzi la Centrul Cultural Corviniana (Casa de cultură) din municipiul Hunedoara va avea loc Gala Excelenței Hunedorene.
Vor fi premiați nouă elevi din județul Hunedoara care au obținut rezultate absolut remarcabile la olimpiade naționale desfășurate anul trecut, dar și profesorii care le-au fost mentori, recunoscându-se astfel meritul lor în ceea ce privește formarea tinerilor.
Cred că este un moment foarte important, mai ales în actualul context social din România, în care pare să nu mai conteze pregătirea oamenilor, rezultatele lor și performanțele lor, ci mai degrabă abilitatea de a spune vorbe, de multe ori goale de conținut, ba uneori chiar aruncând în derizoriu importanța școlii.
Mai am niște motive de bucurie. Gala Excelenței Hunedorene este posibilă prin participarea Mari Loji Naționale din România, care va fi reprezentată chiar de Marele Maestru, Excelența-Sa Cătălin Viorel Tohăneanu. Marea Lojă Națională este în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și cu un grup de universități de renume din partea de vest a țării.
Sunt implicat organizatoric, emoțional și material în această gală și de aceea, cu emoție în inimă, doresc să fie un eveniment de marcă pentru județul nostru!
Voi reveni mâine cu numele celor premiați și cu imagini din timpul galei.
Zi senină și binecuvântată!


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.