Binențeles că m-am uitat la discursul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ținut în fața parlamentarilor români.
Nu este neapărat rolul meu să-l comentez, dar totuși, ca roman, aș dori să scriu câteva cuvinte.
În primul rând, deplâng soarta Ucrainei și sunt alături de cei care suferă. Crimele în masa sunt de neconceput în secolul nostru, în condițiile în care normal este să dorim să îmbunătățim viața oamenilor, nu să le-o distrugem.
Pe de altă parte, ca român, ca om politic, sper din tot sufletul ca după acest război să fim mai înțelepți. Toți știu cum au fost primiți refugiații ucraineni – și sunt mulțumit că și noi, cei de la Consiliul Județean Hunedoara, am contribuit la ușurarea suferinței lor. Președintele Zelenski a remarcat atitudinea românilor.
Iar eu mă gândesc că este momentul să uităm ceea ce ne separă și să fim diplomați, omenoși, înțelepți – minoritatea română din Ucraina să se bucure de drepturile pe care cu siguranța le vor avea cei din noua minoritate ucraineană din România.
Ce spune Volodimir Zelenski: “Această experiență de susținere și respect reciproc între popoarele noastre este o bază de apropiere și mai mare. Când situația o va permite, vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorităților noastre naționale, comunității românești din Ucraina și a celei ucrainene din România.”
Astfel trebuie să fie politicienii maturi și responsabili, iar noi, românii, să ajutăm gândindu-ne că așa am dori să fie tratați și conaționalii noștri din Ucraina – ceea ce sper să se întâmple!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.