De mulțumire că Dumnezeu a privit spre noi și ne-a binecuvântat. 
Am fost și am văzut emblemele credinței naționale în multe țări ale Europei. Sunt sigur că mulți români au privit cu admirație, măcar o dată în viață, Domul din Centrul Istoric al Vienei,
Biserica Vaticanului din Roma, Domul din Milano,
catedralele din Paris sau Londra.
Astăzi, am simțit bucuria și împlinirea românului ortodox ce stă cu smerenie în fața celei mai frumoase Catedrale ale lumii, pentru că este a noastră.
România, Bucureștiul nostru, au Catedrala Mântuirii Neamului și asta este o binecuvântare! 
Am fost copleșit de emoții pentru că a fost o zi care m-a purtat prin toate trăirile unui om greu încercat. M-am simțit aproape de Dumnezeu și am simțit că Dumnezeu privește spre mine și spre zecile de mii de credincioși adunați astăzi aici. Și mi-a venit în minte că nu este doar Catedrala Mântuirii Neamului, clădită pentru cei care suntem. Este Catedrala Mântuirii Neamului și pentru cei care au fost și s-au dus. Iar gândul m-a purtat spre mama mea, cea care mi-a insuflat credința în Dumnezeu și care m-a învățat Cuvântul Domnului. Este puțin și Catedrala Mântuirii mamei mele și a tuturor credincioșilor care au trăit pe pământ românesc. Este puțin din Moldova, dar este și Transilvania în care trăiesc și este Țara Românească.
A fost o zi în care românii și toți credincioșii adunați aici au fost uniți în rugăciune și dragoste creștină.


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.