M-am reîntors la sfânta Mănăstire Crișan, în zi de mare sărbătoare, astăzi, la Izvorul Tămăduirii. Sfânta Liturghie oficiată de PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și PS Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a adunat sute de credincioși veniți să sărbătorească al doilea hram al acestui așezământ monahal. Sunt zeci de ani deja de…
Etichetă: administrator public Costel Avram
CJ Hunedoara, performanță în cadrul PNRR
Felicit colegii de la serviciul Investiții și pe cei de la Achiziții, pe cei de la Biroul de Strategii și Politici Europene pentru că au reușit performanța de a câștiga 8 proiecte din 8 depuse în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență care vizează creșterea eficienței energetice a unor clădiri importante! Felicit consilierii județeni…
În 2 mai, Consiliul Județean Hunedoara își deschide porțile pentru tineri
De Ziua Tineretului, doritorii cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani pot petrece câteva ore în compania președintelui Consiliului Județean Hunedoara, pentru a vedea cum se desfășoară o zi de muncă în instituție. Tinerii vor afla de la președintele Laurențiu Nistor care sunt procedurile unei zile obișnuite și ce presupune lucrul în administrația…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, astăzi, Adunarea Generală a Asociației Salvital Hunedoara, organism din care fac parte CJ Hunedoara și peste 40 de primării din județ
Am participat, astăzi, la Adunarea Generală a Asociației Salvital, desfășurată la sediul Consiliului Județean Hunedoara. M-am bucurat să văd că majoritatea primăriilor înscrise în asociație au fost reprezentate la ședința de astăzi, dar și că, de-a lungul anului trecut, s-au implicat activ în campaniile derulate de Salvital. Cu mândrie pot să afirm că suntem primul…
Ziua Bibliotecarului Român – în preajma Sărbătorilor Pascale
În acest an, se întâmplă ca Ziua Bibliotecarului Român și Ziua mondială a cărții, ce se desfășoară sub egida UNESCO din 1995, să fie pe 23 aprilie, chiar înainte de Paște. Paștele, lumină și speranță. Cărțile ne dau și ele un anume fel de lumină, iar bibliotecarii sunt cei care o intermediază. Pentru că răspund…
Şedință extraordinară în sistem videoconferință, la Consiliul Judeţean Hunedoara
Consiliul Judetean Hunedoara este convocat miercuri, 20 aprilie 2022, de la ora 13.00, în ședință extraordinară în sistem videoconferință cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului, a valorii maxime eligibile și a cheltuielilor aferente proiectului „Reparația și modernizarea sediului DGASPC Hunedoara, situat în municipiul Deva, Piața Gării…
O întâlnire întâmplătoare aduce cu ea un nou pas înainte pentru promovarea culturii, artei, artiștilor, monumentelor hunedorene!
Cu totul întâmplător, participând la vernisajul expoziției “Camera timpului meu”, cu lucrări aparținând artistului plastic vrâncean Liviu Nedelcu, am fost plăcut impresionat de scurta prezentare pe care și-a făcut-o autorul și de modul în care acesta vede relația cu autoritățile. L-am invitat la Consiliul Județean Hunedoara, unde am avut o scurtă, dar intensă și prolifică…
Muzeu de Artă la Deva – o idee născută la o expoziție!
În ultima vreme, am participat mereu la vernisaje. Am posibilitatea să intru în contact cu diverse forme de artă, să cunosc oameni noi, să interacționez cu artiștii – oameni complecși și atipici. La Galeriile de Artă “Forma” din Deva, expoziția “Camera timpului meu” a artistului plastic vrâncean Liviu Nedelcu poate fi văzută în lunile aprilie…
Primele proiecte cu finanțare prin PNRR
Consiliul Județean Hunedoara și-a propus să atragă fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru o serie de proiecte importante. Două dintre ele au fost aprobate astăzi, într-o ședință extraordinară, convocată în sistem videoconferință: este vorba despre reabilitarea Palatului Administrativ, actualul sediul al administrației județene, și a sediului Direcției Generale de Asistență Socială…
Important pentru județul Hunedoara: Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor Istorice!
Am un motiv special să sărbătoresc, fie și simbolic, această zi: județul Hunedoara are, în opinia mea, cel mai valoros patrimoniu istoric din România. Nu mă refer aici doar la numărul monumentelor – suntem, din acest punct de vedere, pe locul al II-lea în țară. Ceea ce contează cu adevărat este reprezentativitatea acestor monumente. Nu…











Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.