Mulți istorici nu sunt de acord să vorbim despre unirea de la 24 anuarie 1859 ca despre Mica Unire. Și asta pentru că, spun tot ei, nu a fost deloc mică ci dimpotrivă, esențială pentru unirea de la 1918. Așa că scriu și eu câteva cuvinte nu despre Mica Unire, ci despre Unirea Principatelor, cu…
Unirea de la 1859 pe înțelesul copiilor!
Mărturisesc că am văzut prima dată spațiul de la Galeriile de Artă “Forma” din Deva transformat într-o mică sală de conferințe, cum nu se poate mai potrivită pentru evenimentul organizat de Direcția Administrare Monumente și Promovare Turistică – DGAMPT – din subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Istoricul Raluca Oană le-a prezentat elevilor prezenți, într-un mod relaxat…
Vorba zilei – 22 ianuarie 2024
Nu pierde timpul și cuvintele cu oamenii care nu merită decât tăcere. Cel mai frumos și mai puternic lucru pe care-l putem spune este nimic. Indiferent de deciziile pe care trebuie să le luăm, alege în așa fel încât sufletul și inima să-ți fie liniștite și împăcate. Zi binecuvântată!
Aceleași gânduri bune, și o îmbrățișare pentru toți!
Să ne mai și amuzăm, că mâine e din nou luni și cine știe ce surprize ne rezervă viața! Dacă nu știți, vă spun eu – astăzi e Ziua Internațională a Îmbrățișărilor! Dacă până și Facebook a introdus în 2020 (și pe fondul pandemiei, e drept!) un nou emoticon, Grijă, cel cu îmbrățișarea strânsă a…
Sfârșit de săptămână cu gânduri bune și frumusețe în suflet!
Vă mărturisesc că am așteptat acest sfârșit de săptămână, să mă scutur de rău și să pot avea în jurul meu puțină frumusețe. Nu sunt, de felul meu, un om agresiv, ba chiar dimpotrivă. Prietenii mă cunosc ca fiind un om vesel, gata să ajute, gata să întindă o mână… Am avut vreo trei săptămâni…
Când ești mic, rămâi în propria-ți mocirlă… sau dulceață…?
Dacă cineva mi-ar fi spus că băiatul ăsta, ajuns prefect printr-o conjunctură favorabilă, va uita și de mamă și de tată pentru niște borcane cu dulceață, aș fi zis că e prea mult. Dar tu dai cu piatra? Tu, Căline? Tu vorbești de aspirină cu ironie, când singura ta grijă pentru pacienții de la Zam…
“Aflarea în treabă” – între atribuțiile funcției de prefect
Ca persoană cu responsabilități executive în conducerea Consiliului Județean Hunedoara, mă simt dator să fac niște precizări, în contextul în care singura preocupare a prefectului acestui județ este să declanșeze incidente politice, cu siguranță pentru a-și mări vizibilitatea. Asta cu toate că suntem într-o coaliție pe care dl. prefect ar trebui să o respecte, cu…
ȘTIRILE MONDO TV – AUTOBUZELE ELECTRICE PORNESC CU 1 IULIE
ȘTIRILE MONDO TV – AUTOBUZELE ELECTRICE PORNESC CU 1 IULIE
Am susținut astăzi prima zi de audiențe la Biroul Consiliului Județean Hunedoara de la Petroșani.
Au venit foarte mulți oameni la această întâlnire și sigur că mă bucură faptul că aceștia au încredere că problemele pe care ni le semnalează pot fi rezolvate de adminstrația județeană. Cert este că, de fiecare dată, căutăm soluții pentru acestea, chiar dacă de multe ori ele nu intră în sfera de responsabilitate a Consiliului…
Perspectivele dezvoltării turismului hunedorean țin și de felul în care ne implicăm în dezvoltarea infrastructurii de acces în zonele pitorești ale județului.
Dacă zilele trecute, am fost împreună cu președintele CJH Laurențiu Nistor pe drumul județean de la Barajul Gura Apelor, ca să vedem ce lucrări sunt necesare pentru reabilitarea drumului principal de acces spre Parcul Național Retezat, astăzi am fost prezent în Valea Jiului, la Uricani, acolo unde administrația județeană derulează un alt important proiect de…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.