În caz că nu știați, astăzi este Ziua Internațională a Ghidului de Turism. A fost fixată încă din 1990. Este adevărat, se adresează celor care lucrează, plătit sau voluntar, ca ghizi turistici, dar cred că este foarte potrivit să le adresez un salut, oriunde s-ar afla ei acum – pentru că în ultimii ani numărul…
PUNCTUL PE I – INVITAT: COSTEL AVRAM – ADMINISTRATOR PUBLIC AL JUDEȚULUI HUNEDOARA
PUNCTUL PE I – INVITAT: COSTEL AVRAM – ADMINISTRATOR PUBLIC AL JUDEȚULUI HUNEDOARA
Câte ascunde omul în sufletul și inima sa.
Duce în ascuns doruri, gânduri și regrete. Teama și regrete că trecutul să nu se repete. Ascunde vorba ce nu o poate spune, ascunde gândul ce-l frământă. Să trăim frumos și să iubim simplitatea; ea ne arată cum suntem, cu bune și cu rele. Astfel de oameni poartă o inima și un suflet adevărat. Zi…
Emoționat, față în față cu povestea județului Hunedoara!
Așa cred – că într-un anume fel, Columna lui Traian din Roma este și povestea județului Hunedoara, pe care îl numesc Județul celor două capitale! Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cele două capitale care au povestea pe Columna lui Traian, care vorbește clar și răspicat despre bătălii care au fost duse pe teritoriul de…
Atenția și bunăcuviința sunt cele mai frumoase forme de respect.
Bunătatea și iubirea te fac cea mai frumoasă persoană de pe pământ. Având aceste virtuți, viața devine bucuria de a trăi, curajul de a zâmbi, dorința de a spera, forța de a rezista și smerenia pentru a mulțumi! Duminică binecuvântată!
Viața este prea scurtă pentru a răspunde provocărilor, pentru a te contrazice sau a te certa.
Trebuie să mulțumim pentru ce avem, să-i iubim pe cei care ne iubesc, să-i apreciem pe cei care ne apreciază și ne respectă. Să știm să ne protejăm de cei care ne încarcă negativ, să stăm cât se poate de departe de cei care ne provoacă. Să facem din fiecare zi dăruită o amintire frumoasă…
De ce avem nevoie de o Zi Națională a Lecturii?
Zi pe care Consiliul Județean Hunedoara o onorează la superlativ! Astăzi, 15 februarie, este Ziua Națională a Lecturii. De ce ar fi nevoie de o asemenea zi? Cred că răspunsul îl știe fiecare dintre noi, chiar dacă nu este foarte comod să-l dăm – se citește puțin în România. De aceea, Consiliul Județean Hunedoara, prin…
Căline, faci pe prostul? Riști să rămâi așa!
Căline, nu ai loc de șantierul de la fântâna din fața Palatului Administrativ. Eu îți înțeleg grandomania, dorința ta fierbinte de a-ți parca mașina de serviciu în calea trecătorilor, ca tu să cobori ca un sultan direct la ușa instituției, că nu suporți aerul pe care îl respiră poporul și ai nevoie de culoar special,…
Citești și câștigi, un brand al Ofensivei culturale a Consiliului Județean Hunedoara!
24 de echipe de la tot atâtea colegii și licee din județul Hunedoara au luat startul în cea de-a zecea ediţie a concursului de cultură generală „Citeşti şi câştigi!” – organizat de Biblioteca Județeană “Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Hunedoara. Nu este doar o ediţie aniversară, ci este…
Dvs. ce post de radio ascultați? Știți că astăzi este Ziua Mondială a Radioului?
Pe 13 februarie, în fiecare an, este Ziua Mondială a Radioului, iar tema din acest an este: radio – un secol de informare, divertisment și educație. Profit de acest prilej să le urez la mulți ani buni tuturor jurnaliștilor care lucrează în radio, pentru că avem destul de multe posturi și în județul Hunedoara, plus…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.