Astăzi a fost una dintre acele zile în care am simțit că reindustrializarea României prinde contur, că nu mai trebuie să plec urechea la zvonuri, dezinformări și declarații populiste năucitoare și rău-voitoare, ci să văd realitatea! Am participat, alături de Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, la ceremonia de inaugurare a stației electrice de transformare retehnologizate…
O conferință care să ne pună pe gânduri – cine nu cunoaște istoria, este condamnat să o repete!
Vă mărturisesc că am avut emoții mari, ieri, fiind organizator al unui eveniment la care m-am gândit de mult și pe care l-am așteptat cu nerăbdare – o reuniune a Asociației “Zamolxe”, al cărei fondator sunt, în care să fie expuse teme ale istoriei naționale și universale, în acord cu vremurile noastre. Sala s-a umplut,…
Primăvara este aici – bucurați-vă de fiecare zi!
Suntem la mijlocul lunii martie și ne mirăm de căldura plăcută, poate ceva mai intensă decât ar fi normal, dar atât de binevenită! Nu pot decât să mă bucur de apropierea înfloririi și înmuguririi copacilor, flori albe și roz urmate de acel verde crud pe care îl iubim și care parcă ne dă putere și…
La mulți ani, Ioan Andone!
Astăzi sărbătorim nu doar un mare fotbalist, ci și un om extraordinar care a lăsat o amprentă de neuitat în lumea sportului. Îți doresc multă sănătate, bucurii și realizări pe toate planurile. Fie ca fiecare zi să îți aducă noi provocări și satisfacții. La mulți ani, prieten drag!
Undeva în județul Hunedoara…Poiana Muierii!
Undeva în județul Hunedoara…Poiana Muierii!
EXCLUSIV – Buget mai mic, ambiții mai mari la, Consiliul Județean Hunedoara – 12 martie 2025
EXCLUSIV – Buget mai mic, ambiții mai mari la, Consiliul Județean Hunedoara – 12 martie 2025
Modul meu personal pentru a omagia eroii neamului!
Am în birou, cred că deja știți, personalități ale istoriei și culturii României – chiar dacă o parte dintre ele sunt din perioade în care țara încă nu se numea astfel. Dacă anul trecut am aniversat 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, iată că în 2025 comemorăm 240 de ani de la…
Prima mare sărbătoare creștină a primăverii – Sfinții 40 de Mucenici
Sfinții 40 de Mucenici sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe data de 9 martie. Acești mucenici au trăit în vremea împaratului Licinius (308-324), prigonitor al creștinilor. Sfinții 40 de Mucenici erau soldați creștini și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia. Aceștia nu erau doar romani de origine, ci și…
O sărbătoare dragă, pentru Femeie!
Începutul de primăvară, cu lumina sa de neconfundat, cu ghioceii, mărțișoarele și cu această minunată Zi a Femeii, în care cu siguranță reușim să fim, noi, bărbații, altfel. Știu, ar trebui să fim tot timpul sau cel puțin mai des atenți cu femeile. Știu că în această zi parcă suntem iertați – venim cu florile…
Analiză pentru variantele drumului TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, a avut loc o întâlnire importantă în cadrul contractului de elaborare a studiului de fezabilitate pentru proiectul TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1. Proiectanții au prezentat variantele luate în calcul pentru realizarea studiului de fezabilitate al noului drum, iar de acum înainte au la dispoziție 8 luni pentru…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.