Pe parcursul anului sunt mai multe zile dedicate presei. Pe 20 aprilie, la inițiativa organizației “Reporteri fără frontiere”, s-a serbat Ziua Internațională a Presei Libere. Sărbătoarea a fost instituită în anul 1991. La 3 mai este celebrată Ziua mondială a libertăţii presei, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU în anul 1993. Nu vreau să fac…
Categorie: Blog Costel Avram
Semințele de cultură literară pe care le-am plantat în urmă cu câteva săptămâni la Petroșani, alături de conducerea executivă a Uniunii Scriitorilior din România au rodit.
Zilele acestea, în Valea Jiului, s-a desfășurat o nouă activitate literară de anvergură națională, sub egida Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara. Prima ediție a taberei creație literară „Amfiteatrul literar”, eveniment organizat de remarcabilă poetă Mirela Cocheci (pe care o felicit pentru acest demers!), a adus în Valea Jiului o seamă de scriitori și…
La Exploatarea Culturală Petrila, o întâlnire specială cu vărul meu, poetul Vicu Cojocaru.
La Exploatarea Culturală Petrila, o întâlnire specială cu vărul meu, poetul Vicu Cojocaru. Un loc încărcat de istorie, unde cuvintele prind viață, iar amintirile se împletesc cu inspirația. Mândru de el și recunoscător pentru astfel de momente!
Mereu tânăr în suflet!
Se spune că tinerețea este o stare de spirit. Dacă sănătatea ne ajută, înclin să cred că așa este! Sunt mereu tânăr cu sufletul, sunt tânăr prin tinerețea fiului meu, prin cea a soției sale, prin ochii tinerilor cu care mi se intersectează drumurile! Astăzi, de Ziua Națională a Tineretului, la mulți ani tuturor celor…
Atunci când în sufletul și în inima ta este în pace, aceasta se va rasfrânge și asupra celor din jur.
Atunci când în sufletul și în inima ta este în pace, aceasta se va rasfrânge și asupra celor din jur. Oamenii privesc și uneori, își dau cu părerea fără sa știe ce se află în sufletul celui de lânga ei. Să fim atenți la noi înșine, iar judecata aproapelui să o lăsam în voia celui…
Uneori, timpul nu se măsoară în ani, ci în emoții.
Acum 24 de ani, pe scena Casei de Cultură din Deva, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, rosteam un omagiu la despărțirea de Drăgan Muntean. A fost un moment greu, încărcat de respect și recunoștință pentru un om care a dus mai departe sufletul acestui județ prin cântec. Aseară, pe aceeași scenă, am…
Vorba zilei – 21 aprilie 2026
Pâna nu trăim pe deplin experiența durerii, oricât de încercați am fi, nu ne călim pentru viața și nu putem înțelege cu adevarat durerea aproapelui. Suferința ne întărește pe moment ne transformă, iar când ajungem să-i înțelegem rostul, îi descoperim și semnificația în viețile noastre. Zi binecuvantată.
Vorba zilei – 19 aprilie 2026
Pentru omul contemporan, Duminica Sfântului Toma este o mare eliberare. Ea spune limpede că: • întrebările nu exclud credința, • căutarea sinceră este primită, • drumul spre Dumnezeu poate trece prin ezitare. Această duminică ne învață că adevărul nu se impune prin graba de a convinge, ci prin răbdarea întâlnirii. Duminica Sfântului Apostol Toma nu…
Prima ediție a Colocviului Național de Memorialistică și Eseu „I.D. Sîrbu” s-a încheiat aseară, la Teatrul din Petroșani care poartă numele remarcabilului scriitor, într-un mod apoteotic.
Sunt onorat de faptul că organizatorii mi-au conferit mie misiunea de a decerna Premiul național „Ion D. Sîrbu” instituit de Uniunea Scriitorilor din România și Consiliul județean Hunedoara, premiu care i-a revenit reputatului filolog și critic literar, profesorul universitar Antoniu Patraș din Iași. De asemenea, sunt bucuros că printrea laureații acestei prime ediții a Colocviului…
Nu sunt doar fotografii, ci fragmente de liniște surprinse prin ochiul unei maicuțe.
Nu sunt doar fotografii, ci fragmente de liniște surprinse prin ochiul unei maicuțe. Mănăstirea Măgura











Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.