Audiențe în Valea Jiului. Dialog cu oamenii, preocupare pentru problemele lor și vești bune pentru viitor!
Astăzi am avut o nouă zi de audiențe în Valea Jiului, în cadrul căreia am discutat cu cetățeni din Petroșani, Petrila și Vulcan, care mi-au prezentat problemele cu care se confruntă în relația cu diferite instituții și pentru care au solicitat sprijin.
Cred că administrația trebuie să fie aproape de oameni, să îi asculte, să le înțeleagă problemele și, mai ales, să caute soluții. Nu toate problemele se pot rezolva peste noapte, dar fiecare om merită să fie ascultat și tratat cu respect.
Am avut și o întâlnire cu reprezentanții presei, cărora le-am răspuns la întrebări legate de activitatea administrativă și proiectele importante pentru Valea Jiului.
Alături de mine s-a aflat și directorul ADI Green Line, Ștefan Feszner, împreună cu care am discutat despre dificultățile cu care se confruntă transportul public și despre soluțiile necesare pentru îmbunătățirea acestui serviciu atât de important pentru cetățeni.
Și o veste bună, pe care vreau să o împărtășesc cu toți cei care iubesc Valea Jiului: proiectele de la fosta Mină Petrila au intrat în linie dreaptă în ceea ce privește finanțarea!
Este un pas important pentru un loc încărcat de istorie, de muncă și de amintirile atâtor generații de mineri. Îmi doresc ca acest loc să devină un simbol al renașterii Văii Jiului, în care respectul pentru trecut să se împletească firesc cu speranța într-un viitor mai bun.
Am spus-o și o voi spune mereu: Valea Jiului are nevoie de fapte, de proiecte și de oameni care cred în viitorul ei.
„Trecutul se respectă. Viitorul se construiește.”



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.