Aici, în satul natal, a construit primul planor cu care a făcut primele zboruri în 1908 -1909. Icarul din Binținți și-a dorit însă mai mult. Și a reușit! A reușit să aducă România pe locul 2 în lume, după Franța, în utilizarea avionului cu destinație militară. Prototipurile inventate de el, Vlaicu I și Vlaicu II,…
Autor: Costel Avram
Alături de președintele Laurențiu Nistor, am participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată în urma ploilor torențiale căzute în cursul serii de ieri.
Au fost afectate mai multe localități, sectoare de drumuri județene, context în care ne-am mobilizat pentru intervenție. Utilejele operatorilor acționează încă de ieri în zonele grav afectate și suntem în contact permanent cu primarii și cu instituțiile implicate în operațiunile specifice. În această după-amiază, voi merge în teren, în zonele grav afectate, alături de reprezentanții…
De Sânziene, port ie cu mândrie! Cu mândria de a fi român!
Pe 24 iunie, când sărbătorim Sânzienele, a căror origine se pierde la mii de ani distanță în timp, în trecutul nostru, sărbătorim și Ziua universală a iei. Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, fiind reprezentate cel mai adesea jucând. „Ele sunt socotite…
Opera Nights 2023 – pregătiri în plină desfășurare!
Din momentul în care la nivelul Consiliului Județean Hunedoara s-a decis că Festivalul “Opera Nights” se va desfășura în cinci localități – Deva, Hunedoara, Petroșani, cu varianta Petrila, Orăștie și Brad – am știut că este nevoie de o bună coordonare a echipei de organizare, activitățile ei fiind mult mai complexe. Dacă la Deva și…
Bal caritabil ,,Steluțe Colorate”
Am participat, în această seară, la Balul caritabil „Steluțe colorate „, organizat de Asociația Neboisa cu scopul de a îmbunătăți condițiile de tratament în cadrul Centrului de Sănătate Mintală pentru Copii din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva. Prin ceea ce face, Consiliul Județean Hunedoara a pus sănătatea pe primul loc, iar investițiile realizate în…
Expozitie la palat!
Expozitie la palat! Stirile Antena 3 DEVA
Ora Exactă Antena 3 Deva 22 06 2023
Ora Exactă Antena 3 Deva 22 06 2023 Invitat: Costel Avram – administrator public Consiliul Județean Hunedoara https://www.facebook.com/Antena3Deva/videos/1506348083436631
Sediul Consiliului Județean Hunedoara devine pentru o lună galerie de artă!
Este păcat ca o clădire atât de frumoasă precum Consiliul Județean Hunedoara să nu fie pusă în valoare inclusiv prin expoziții care să se asorteze cu specificul ei De aceea, elegantul hol al consiliului a devenit pentru perioada 21 iunie – 21 iulie 2023 galerie de artă. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a…
Evenimentele muzicale, pe locuri de frunte pe agenda ofensivei culturale a Consiliului Județean Hunedoara!
Pe 21 iunie celebrăm Ziua europeană a muzicii! Ziua muzicii a devenit o sărbătoare europeană începând din anul 1985, pentru ca mai apoi să fie îmbrăţişată şi de state de pe alte continente. Cu acest prilej, sunt promovate toate genurile muzicale, dar şi variatele forme de expresivitate muzicală. Cred că merită să amintesc această zi,…
Cea mai lungă zi din an să vă găsească sănătoși și cu poftă de viață!
Suntem în plină vară și se simte! 21 iunie, ziua solstițiului de vară, este a 172-a zi a calendarului gregorian și a 173-a zi în anii bisecți, astfel rămânând 193 zile până la sfârșitul anului. Denumirea de solstiţiu din latinescul „solstitium” înseamnă „soare nemişcat” şi se produc două astfel de fenomene anual: în jurul datei…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.