Acum 24 de ani, pe scena Casei de Cultură din Deva, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, rosteam un omagiu la despărțirea de Drăgan Muntean. A fost un moment greu, încărcat de respect și recunoștință pentru un om care a dus mai departe sufletul acestui județ prin cântec.
Aseară, pe aceeași scenă, am avut onoarea ca, din postura de administrator public al județului, să ofer Premiul I la Festivalul dedicat memoriei acestui mare interpret. Ediția a XIII-a a adus pe scenă tineri talentați, dar mai ales a adus din nou în inimile noastre spiritul lui Drăgan Muntean.
Am transmis, cu acest prilej, și mesajul președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, un susținător constant al culturii și al valorilor locale.
Săptămâna trecută, la Petroșani, la colocviul dedicat lui I.D. Sîrbu, alături de reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din România, am premiat valoarea și gândirea autentică. Aseară, prin Centrul de Cultură și Artă al județului, am sărbătorit tradiția și identitatea noastră.
Instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Hunedoara: Biblioteca Județeană și Centrul de Cultură și Artă își fac datoria cu seriozitate și pasiune. Iar asta se vede. Se simte. Se trăiește.
Sunt zile care vorbesc despre cultură, despre continuitate și despre responsabilitate.
Hunedoara are oameni de valoare, are tradiție și are viitor. Iar noi avem datoria să le ducem mai departe, cu respect și cu suflet.


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.