Consiliul Județean Hunedoara este convocat vineri, 30 mai 2025, ora 11.00, în ședință ordinară, în Sala de ședințe a instituției, cu următorul proiect al ordinii de zi:
1. Proiect de hotărâre privind darea în administrarea Spitalului Județean de Urgență Deva a unor bunuri aflate în domeniul privat al Județului Hunedoara, achiziționate în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană;
2. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea condițiilor în care se realizează accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice pe proprietatea publică/privată a Județului Hunedoara în vederea construirii, instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de telecomunicații electronice sau a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora;
3. Proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii unor terenuri din domeniul public al municipiului Hunedoara în domeniul public al județului Hunedoara;
4. Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.361/2024 privind aprobarea nivelului taxelor și tarifelor precum și altor taxe asimilate acestora, din competența Consiliului Județean Hunedoara, aplicabile în anul fiscal 2025;
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al SC PARC INDUSTRIAL CĂLAN SRL;
6. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier județean al domnului Zvîncă Adrian;
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public al Județului Hunedoara în domeniul privat al Județului Hunedoara a terenului în suprafață de 30.670 mp, înscris în CF nr. 66530 Petrila;
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului propriu al judeţului Hunedoara şi a situaţiilor financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, ale Consiliului Judeţean Hunedoara şi instituţiilor publice aflate în finanţarea acestuia, la 31 decembrie 2024.
Documentele de ședință pot fi consultate la următorul link:

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.