În urmă cu 35 de ani, Ceaușescu fugise cu elicopterul. Începeam să bâjbâim într-o altă lume, mult diferită de cea pe care o cunoscusem.
Unii au crezut în această nouă lume. Dincolo de scenarii, de servicii, de lovituri de stat, unii chiar au crezut că ceea ce se întâmplă cu România este o schimbare majoră – și chiar așa a fost!
Văd reprezentanți ai unor partide care se declară nostalgici, de pe funcții pe care tocmai le ocupă prin Parlament, consilii locale sau județene. Fără ceea ce s-a întâmplat în 1989 – când unii dintre ei nu erau născuți și deci nu știu decât din povești – nu ar fi existat nici alte partide, nici Parlament, doar frig, foame și frică – de care însă mulți au uitat, gata să spună că aveai tot ce doreai.
Văd tineri care atacă libertatea cuvântului, atât de greu obținută, tineri care nu știu că acum ceva mai mult de 35 de ani, tot ce aveam voie să spunem erau bancuri pe la colțuri de stradă, era un singur program TV cu durata de două ore, benzină pe rație, ziare cu articole exclusiv despre Ceaușescu. Dar am uitat și acești tineri, deveniți parlamentari, atentează la libertatea cuvântului.
Uităm prea repede. Uităm că acum 35 de ani, puțini au avut curajul să dorească o schimbare. O schimbare prin care să ne simțim liberi, nu amenințați. Putem pierde foarte ușor ceea ce s-a câștigat atunci și culmea! Putem pierde totul, crezând că facem bine.
În loc să ne uităm la scandaluri și circ ieftin în Parlament, mai bine să ne gândim la oameni care au murit pentru idealurile lor, la oameni care au sperat și să credem că România chiar poate să fie o țară a lumii libere.
Poate că nu sunteți de acord cu mine – dar și ăsta este un drept câștigat!
Zi binecuvântată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.