M-a bucurat mult faptul că instituția unde îmi desfășor activitatea, Consiliul Județean Hunedoara, a decis să le acorde alpinistului Adrian Ahrițculesei și managerului, Ștefan Adrian Jurcă, Diplome de Excelență pentru merite deosebite în activitatea sportivă, dar și pentru promovarea internațională a sportului și a județului Hunedoara!
Adrian Ahrițculesei, tânăr alpinist din Petroșani, este la această oră cel mai titrat alpinist hunedorean. El a încheiat cu succes Traseul celor 7 vulcani, iar în urmă cu foarte puține zile, a reușit să urce pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest!
Nu pot decât să-l felicit din tot sufletul, să mă bucur că am fost alături de el și să-i doresc multă sănătate, dragoste, căci are o familie foarte frumoasă, și să-și împlinească toate visele!
Toate gândurile mele bune și pentru Ștefan Adrian Jurcă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.