De astăzi, 18 martie și până pe 4 mai, suntem în Postul Mare, perioadă care face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ținut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei.
Postul de 40 de zile aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Sfinții Părinți ne vor spune, desigur, care sunt regulile Postului Mare și ce dezlegări se acordă, dar sunt convins că mai presus de restricțiile alimentare sunt cele spirituale.
Avem timp să ne gândim cum să fim buni, căci Paștele echivalează cu renașterea.
Vă doresc ce îmi doresc și mie – să ne ridicăm la înălțimea credinței pe care o datorăm Divinității, căci răsplata va fi înmiită!
O zi de început de Post Mare frumoasă și biencuvântată!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.