Să ai sufletul și inima curată precum e cerul cristalin și îndesat cu stele, în fiecare ceas al zilei și al vieții să ai sănătate, pace și iubire, la fiecare pas să ai o binecuvantare! Traiește cu frumosul îi dragostea în suflet. Un om bun este și rămâne veșnic o comoară! Zi senină și binecuvântată!
Lună: august 2019
15 august – Adormirea Maicii Domnului
Cea mai Mamă dintre mame, presară pe frunțile noastre roua blândeții, ca noi să zâmbim la trezire, cuprinși de curaj și voință. Ea îmbrățișează mamele din Cer și mângâie mamele de pe pământ. E iubire și speranță pt toți, să-i MULȚUMIM!
Am promis, am facut!
Ca om de cuvânt ce mă știu, mă încearcă un sentiment de mândrie știind că pot să vă comunic, cu fruntea sus, că am îndeplinit la termenul pe care l-am asumat, o altă promisiune făcută hunedorenilor. Astfel, sunt în măsură să vă anunț că DJ 685 va fi deschis circulației rutiere începând de mâine, 15…
De joi, 15 august 2019, se redeschide drumul de acces spre Poiana Pelegii, destinație foarte căutată de drumeții care străbat masivul Retezat
În ședința Consiliului Județean Hunedoara din data de 14 august a fost aprobat proiectul de hotărâre privind redeschiderea circulației pe DJ 685, pe tronsonul cuprins între Baraj Gura Apelor (km 33+290) – Cabana Rotunda – Poiana Pelegii (km 48+700). Ca element de noutate, redeschiderea drumului vine și cu o restricționare a circulației autovehiculelor cu masa mai mare…
Vorba zilei – 14 august 2019
În viață dacă învățăm arta de a împărți cu cel in lipsă, suntem cei mai bogați oameni. Chiar şi atunci când nu avem multe de împărțit, acel puțin, iți face ființa interioară, că ai o mare bogație ce este exprimată pe chipul tau implinit. Nu putem fi mereu fericiți însă putem fi întotdeauna curajoși. Asta…
Ziua comunei Sîntămăria Orlea
Alături de primarul comunei, Dumitru Oprean, au fost prezenți președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora, administratorul public Costel Avram, consilierii județeni Ancuța-Elena Suciu, Doinița-Maria Bălănesc și Alin Iovănescu, deputații Laurențiu Nistor și Ilie Toma, alți primari din Țara Hațegului.
Festivalul Plăcintelor Pădurenești, ediția I
La Poiana Răchițelii (com. Cerbăl) este în desfășurare prima ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești. Este de fapt, un regal al tradițiilor și obiceiurilor din zonă, acompaniat de gastronomia locală, în care un loc central îl ocupă plăcintele. Consiliul Județean Hunedoara a susținut acest proiect de promovare a comunei și a întregului ținut al pădurenilor printr-o…
Moment comemorativ dedicat lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. În data de 11 august se împlinesc 563 de ani de la moartea sa.
La statuia voievodului Transilvaniei din municipiul Hunedoara a fost oficiat duminică, 11 august, un serviciu religios și au fost depuse coroane de flori. Evenimentul a fost inclus în cadrul primei ediții a Festivalului Medieval Ioan de Hunedoara care se desfășoară în aceste zile în municipiul de pe Cerna. Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara….
Vorba zilei – 10 august 2019
Exista o singură floare in lume care nu se ofilește niciodată. Este frumusețea sufletească a fiecarui om. Să o ingrijim cu multă atenție oferindu-i mereu rugaciune, pace , iubire si multa dragoste. Viața este frumoasa și trebuie trăită frumos. Să lupți i pentru frumos și bine, să ai in jur oameni care să te respecte…
Conferință de presă PSD Hunedoara – 8 august 2019
ÎNTÂLNIRE CU PRESA. Azi, la iniţiativa Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara, a avut loc o conferinţă de presă. La întâlnirea cu ziariştii, conducerea PSD Hunedoara a fost reprezentată de deputat Laurenţiu Nistor, președintele PSD Hunedoara, Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara, şi de senatorul, Viorel Sălan. Au fost…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.