Miercuri, la Biroul teritorial al Consiliului Județean Hunedoara din municipiul Petroșani, a avut loc o nouă întâlnire între administratorul public al județului, Costel Avram, și primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, agenda discuției fiind dominată de problema închiderii gropilor de gunoi neconforme. Până la finele anului 2020 cele două gropi de deșeuri neconforme din Valea Jiului (Uricani și Vulcan) trebuie închise, în caz…
Zi: 4 iulie 2019
Valea Jiului: Peste 600 de kilometri de trasee cicloturistice
Joi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara a avut loc o primă întâlnire în vederea încheierii unui parteneriat care să stea la baza amenajării și modernizării a peste 600 de kilometri de trasee cicloturistice. Proiectul prezentat președintelui Mircea Flaviu Bobora și administratorului public, Costel Avram, are ca scop dezvoltarea turismului și valorificarea și pe timp de vară a…
Se redeschide principalul drum spre Retezat!
După ce consilierul județean Iovanescu Alin mi-a ridicat, în ședință de plen, problema DJ 685, principala poartă de acces în Munții Retezat, care a fost închis cu 2 ani în urmă din cauza problemelor generate aici de ploi, am ținut să văd cum stau lucrurile chiar la fața locului. De aceea, am parcurs astăzi acest drum, împreună…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.