Archive for iulie 1st, 2019

 Luna iulie începe în forță cu noi lucrări la drumurile județene

luni, iulie 1st, 2019

Luni, 1 iulie, au început lucrările la drumul județean care face legătura între localitățile Lăpugiu de Jos și Lăpugiu de Sus. Investiția este finanțată din bugetul județului Hunedoara și, la finalizare, va asigura un trafic rutier în condiții ridicate de siguranță și confort.

Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, s-a aflat în această dimineață pe DJ 680B Lăpugiu de Jos – Lăpugiu de Sus, împreună cu reprezentantul firmei care derulează contractul de întreținere a șoselei pentru a vedea la fața locului cum se desfășoară primele lucrări.

„Această lucrare nu este mai puțin importantă față de altele, pentru că, și asfaltarea acestui drum va duce la îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii județului nostru. Un drum bun înseamnă mai puține reparații la mașini, dar și condiții de siguranță ridicate. Sigur că toate drumurile sunt importante, dar ca administratori, trebuie să intervenim cu prioritate acolo unde întâlnim cele mai delicate situații. Dacă lucrurile merg bine, lucrările la acest drum vor fi gata în această săptămână”, a declarat Costel Avram.

Lucrările executate la acest drum presupun plombări și turnare de covor asfaltic, în funcție de starea drumului pe sectoarele vizate.