Am revenit, cu aceeași emoție ca de fiecare dată, în Pantheonul Eroilor de la Țebea, unde Consiliul județean a marcat astăzi într-un mod deosebit Ziua Armatei Române.
Alături de conducerea Consiliului județean Hunedoara și de primarii din Țara Moților am depus câte o floare la mormântul fiecăruia dintre cei 96 de bravi ostași români căzuți în luptele din Marele Război al Reîntregirii, care odihnesc în acest pământ sfânt pentru care și-au dat viața, alături de Crăișorul Munților, bravul patriot român Avram Iancu.
Cred că, în anul în care marcăm Centenarul Unirii, celebrarea Zilei Armatei Române într-un loc cu atât de mare încărcătură istorică și sufletească pentru noi toți, sub gorunul lui Horea, lângă altarul Iancului și între mormintele eroilor care și-au dat viața pentru acest ideal sfânt, am putut, toți cei ce am fost prezenți astăzi la Țebea, să îndeplinim o datorie de onoare.
La mulți ani, Armatei Române !
Odihnă veșnică Eroilor militari ai patriei din toate timpurile !
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.