Competiția internă pentru desemnarea celor mai buni angajați de la Apa Serv, pe care o desfășurăm lună de lună, și-a atins scopul pentru care a fost instituită. Deja de o bună bucată de vreme, în rândul salariaților noștri, spiritul de competiție se regăsește tot mai pregnant în activitatea unui număr din ce în ce mai mare de salariați, din toate sectoarele și departamentele firmei noastre. Astăzi, am apreciat în mod deosebit alți trei colegi a căror activitate a fost una foarte bună: Daniela Lochainer, Simona Burian şi Cristian Cazan, dar și un colectiv a cărui activitate se regăsește în mod eficient, în cifrele economico-financiare ale firmei noastre – Colectivul Serviciului Corp Control.
Îi felicit și le doresc să păstreze pe mai departe ștacheta performanței lor profesionale la același nivel ridicat.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.