Ziua de miercuri, 6 noiembrie, poate fi luată ca dată de naştere a microhidrocentralei care va funcţiona, peste câteva luni, la Vulcan, în incinta în care se află bazinele de apă de la Brazi.
În dimineaţa acelei zile, specialiştii de la Energo Service Bucureşti i-au prezentat lui Costel Avram, directorul general al SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani, locul ales pentru amplasarea componentelor generatorului de curent electric, precum şi prognoza domniilor lor referitoare la termenul de execuţie şi de darea în funcţiune a obiectivului.
Locul ales este cel de lângă unul dintre bazinele de apă. Instalaţia de producere a energiei electrice va fi amplasată suprateran, pe o fundaţie de beton şi metalică a cărei construcţie va începe chiar în cursul acestei săptămâni. Asta a spus-o însuşi bucureşteanul care de departe apărea ca fiind şeful echipei de specialişti: vom începe cu turnarea fundaţiei şi execuţia buloanelor pe care va fi ridicată instalaţia. Termen de finalziare: peste cinci luni şi jumătate.
Microhidrocentrala de la Brazi-Vulcan va avea o putere de 35 kW şi va fi a treia în ordine, după cele de la Valea de Peşti şi Polatişte, pe care le deţine SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani. Diferenţa este însă, aşa cum am auzit de la liberalul Costel Avram, aceea că, dacă primele două au fost realizate, de către Consiliul Judeţean Hunedoara, prin fonduri europene, aceasta la care încep lucrările acum se realizează din fondurile proprii ale SC Apa Serv Valea Jiului SA Petroşani.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.