Posts Tagged ‘stațiunea Straja din Lupeni’

Drum bun spre stațiunea Straja din Lupeni!

miercuri, octombrie 31st, 2018

Am consemnat pe agenda zilei de astăzi îndeplinirea încă unei promisiuni făcute comunității din Valea Jiului. Astfel, împreună cu primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cu viceprimarul Iacob Mesaroș și cu reprezentantul constructorului care a lucrat la reabilitarea drumului județean 664A Lupeni-Straja, am fost martori la finalizarea porțiunii de drum pentru care au fost alocați banii necesari în acest an, conform angajamentelor Consiliului județean Hunedoara.

Le mulțumesc celor de la Zona D pentru efortul pe are l-au făcut pentru a finaliza la timp această lucrare, așa cum le mulțumesc și edililor din Lupeni, precum și consilierilor județeni pentru că au susținut acest proiect de investiții necesar pentru implusionarea turismului din stațiunea Straja.

Personal, asemenea primarului Resmeriță, sunt convins că acest drum trebuie modernizat în întregime, pentru că el poate contribui decisiv la dezvoltarea turismului în regiune. De aceea, voi insista pe lângă conducerea Consiliului județean și pe lângă consilierii județeni, să alocăm în bugetul pe 2019 banii necesari pentru a face integral, anul viitor, această importantă investiție.