Posts Tagged ‘Livezeni (Aninoasa)’

Valea Jiului are primul mare catarg cu drapel

luni, decembrie 3rd, 2018

Am participat astăzi, împreună cu președintele CJH Mircea Bobora, la ridicarea celui mai mare drapel românesc din județul Hunedoara pe catargul amplasat la Livezeni (Aninoasa), chiar la confluența celor două Jiuri. Cred că nimic nu e întâmplător și nu pot decât să fiu mândru că o seamă de patrioți în cuget și în faptă din Valea Jiului și-au dat mâna pentru a realiza acest edificiu cu valoare de simbol chiar acum, cu o zi înaintea Centenarului Marii Uniri.
Mă bucur nespus că oamenii de afaceri din Valea Jiului, împreună cu autoritățile locale au ridicat acest tricolor aici, în locul ce astăzi unește Oltenia și Ardealul, așa cum unește cele două Jiului și care de acum înainte va sta pe veci mărturie că aceste meleaguri, au fost, sunt și vor fi întotdeauna pământ românesc.
Îi felicit pe membri Clubului Rotary pentru această realizare, prin care Valea Jiului întâmpină Centenarul în cel mai vibrant spirit al patriotismului național.