Am trăit astăzi bucuria Ajunului de Crăciun într-un loc de poveste, în Valea Jiului, împreună cu Pițărăii Jiețului, veritabili păstrători ai tradițiilor milenare ale momârlanilor petrileni. Îi felicit pentru că, păstrând tradițiile acestei comunități și frumosul obicei al Pițărăilor, ne fac tuturor sărbătorile fericite! Așa cum îl felicit și pe primarul Vasile Jurcă pentru că…
Etichetă: în Valea Jiului
Fac parte din echipa PSD a Consiliului Județean Hunedoara – respectăm oamenii, suntem serioși, ne ținem de promisiuni!
De ce fac acum aceste afirmații? v-ați putea întreba. Să vă răspund – e simplu! Vă spuneam în urmă cu mai puțin de trei săptămâni că drumurile înseamnă viață, iar podurile leagă! Iată că unul dintre obiectivele de investiții ale Consiliului Județean va fi gata înainte de termenul prevăzut, exact așa cum a promis constructorul,…
Evaluarea stadiului lucrărilor de modernizare a DJ 709 F din masivul Parâng – 20 septembrie 2019
Am revenit astăzi ”în câmpul muncii” după câteva zile de concediu și primul obiectiv pe care l-am analizat a fost cel legat de stadiul lucrărilor la drumul din Parâng. Am urcat astăzi pe acest șantier, alături de dirigintele de șantier ,directorul tehnic și de reprezentanții firmei care execută lucrările și pot spune că lucrurile evoluează…
Vorba zilei – 1 septembrie 2019
Pe drumul vieții noastre, din mulțimea de suflete intălnite, să alegem pe acelea de care avem nevoie, din mulțimea de inimi să alegem doar pe acelea care simțim că bat pentru ajutorul celor din jur. Nu putem avea totul de la viață, dar viața și oamenii ne fac de-a lungul timpului să combinăm lacrimile cu…
Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, în vizită în Valea Jiului
Mă bucur că am putut fi prezent astăzi, alături de președintele Consiliului județean, Mircea Flaviu Bobora și prefectul Tiberiu Fabius Kiszely, la întâlnirea cu ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, în Valea Jiului, la baza sportivă ”Anena” de la Aninoasa. Îl felicit pe senatorul Viorel Sălan pentru inițiativa de a-l aduce în mijlocul unor sportivi…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.