Posts Tagged ‘Fundației Noi Orizonturi’

Valea Jiului: Peste 600 de kilometri de trasee cicloturistice

joi, iulie 4th, 2019

Joi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara a avut loc o primă întâlnire în vederea încheierii unui parteneriat care să stea la baza amenajării și modernizării a peste 600 de kilometri de trasee cicloturistice.

Proiectul prezentat președintelui Mircea Flaviu Bobora și administratorului public, Costel Avram, are ca scop dezvoltarea turismului și valorificarea și pe timp de vară a cadrului natural de care beneficiază regiunea montană a Văii Jiului.

Astfel, propunerea Fundației Noi Orizonturi, susținută de oamenii de afaceri din Valea Jiului, este analizată de conducerea CJ Hunedoara, administrația județeană urmând să se implice în amenajarea a peste 150 de kilometri de trasee.

La discuțiile purtate joi au participat și reprezentanții Serviciului Județean Salvamont și cei ai Asociației de Turism Retezat – care au realizat primele 12 trasee cicloturistice omologate din județ.