Am participat astăzi la conferința de la Petroșani cu privire la viitorul mineritului și al perspectivelor de dezvoltare economică alternative, conferință onorată de comisarul european Corina Crețu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero și alți înalți demnitari, în primul rând pentru că mă preocupă problemele comunităților locale de aici, atât…
Etichetă: Costel Avram
Reprezentanții comunei Codreanca din Republica Moldova, în vizită la Consiliul Județean Hunedoara
În Anul Centenarului trebuie să acționăm cu toții pentru a demonstra că românii și basarabenii în veci vor fi frați. În acest context s-a înscris și evenimentul de astăzi, de la Consiliul județean Hunedoara, unde oaspeții din comuna Codreanca din Republica Moldova, aflați la noi pentru a pune bazele înfrățirii cu comuna Crișcior, au fost…
Sărbătorile naționale de la Țebea – 2018
Dacă așa cum se spune ora exactă se dă de la București, în mod absolut categoric inima României vibrează la noi în Hunedoara, la Țebea, în Pantheonul marelui nostru patriot Avram Iancu. Spiritul lui Iancu mi-a călăuzit pașii în tot ceea ce am făcut în viață, iar aici, la Țebea, am trăit cele mai vibrante…
Istorie și Tradiții la Sălașu de Sus
Că sălășenii din Țara Hațegului sunt recunoscuți pentru apetisanții lor virșli, o știe deja toată . Grație unei frumoase inițiative a primarului Ioan Vlad din comuna Sălașu de Sus, odată cu prima ediție a Festivalului Medieval ”Istorie și Tradiții” de la Cetatea Mălăiești, unde am fost prezent în această după-amiază, oamenii au aflat că Sălașu…
În Țara Zarandului, la Crișcior / 8 septembrie 2018
În frumoasa Țară a Zarandului, la Crișcior, în inima comunității moților hunedoreni, au fost prezenți astăzi cel puțin doi… moldoveni: primarul Cleopatra Cobzaruc din comuna Codreanca,raionul Strășeni din Republica Moldova de pe malul stang al Prutului și Costel Avram, din județul Iași,de pe malul drept al Prutului. Au mai onorat prezența ministrul Intotero Natalia Elena ,președintele Consiliului…
Apa Serv Valea Jiului / 3 septembrie 2018
Potrivit deciziei Consiliului județean Hunedoara, am revenit de astăzi și la Apa Serv Valea Jiului, în calitate de reprezentant al acționarului majoritar în Adunarea Generală a Acționarilor. Desigur, sunt onorat și responsabilizat de acest lucru, dar trebuie să recunosc că, înainte de toate, sunt încântat că pot fi în continuare de folos acestei frumoase echipe…
Zilele Orașului Uricani
Bucuriile omenilor din Valea Jiului sunt și bucuriile mele. Dintr-un astfel de motiv, am revenit astăzi la Uricani, împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora,consilierul județean Ion Hirghidus să fim alături de comunitatea locală din acest frumos oraș al Văii Jiului, la bucuria prilejuită de Zilele Orașului. Dacă duminica trecută am fost la Uricani…
Vizită de lucru la deponeul ecologic de la Bârcea
Este categoric faptul că una dintre principalele responsabilități asumate de Consiliul județean Hunedoara este cea legată de managementul deșeurilor. În acest sens, am fost prezent astăzi la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Barcea Mare. Împreună cu dl. Sorin Gaman (Președintele ADI Deșeuri Hunedoara), cu dl. Eugen Mitriță (șef Serviciu UIP din CJH)…
Prima zi de mandat în funcția de administrator public al județului Hunedoara
Astăzi este prima zi de mandat în funcția de administrator public al județului Hunedoara. Știu că mi-am asumat o misiune profesională dificilă, însă am convingerea că având de partea mea sprijinul unei echipe de profesioniști în administrația publică, susținerea aleșilor județeni și a conducerii Consiliului județean Hunedoara, vom reuși să facem ceea ce trebuie și…
ULTIMA ZI LA APA SERV ÎN CALITATE DE DIRECTOR GENERAL
Am încheiat astăzi, odată cu ultima zi în calitate de director general al Apa Serv Valea Jiului, încă o etapă din cariera mea profesională. La finalul acestui drum, am satisfacția că las în urma mea un operator de utilități publice apreciat și respectat în întreaga țară, o firmă cu rezultate economice și financiare foarte bune…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.