Restanţă la Ziua Naţională a României / La Petrila, 1 Decembrie a fost o sărbătoare tricoloră. Cu foarte mult galben…

de Mihai BARBU

De când a fost numit preşedinte interimar la PNL Petrila, Costel Avram vrea să facă o altfel de politică. E vorba de o politică spectaculoasă care se foloseşte, de orice prilej, pentru a se face vizibilă. 

Amorţita clasă politică petrileană e surprinsă, de fiecare dată, de impetuozitatea cu care liberalii petrileni participă şi ini-ţia­ză tot felul de manifestări. Sărbătoarea de 1 Decembrie la Petrila este marcată, în mod tradiţional, de depuneri de coroane de flori la o troiţă amplasată, discret, lângă sediul Poliţiei din Lonea. Îmbrăcaţi în galben, liberalii au dominat, prin numărul participanţilor, toate partidele şi instituţiile care au participat la manifestare. După ce fiecare oficialitate a depus coroana de flori, liberalii au invitat pe toţi participanţii la un spectacol omagial oferit, la Clubul Copiilor din Petrila, de către elevii de la Şcoala gimnazială „Ion D. Sîrbu” şi de gazde. După aceea, tot pe cheltuiala liberală, oaspeţii şi copii au fost invitaţi la tradiţionala fasole cu cârnaţi. Faţă de ceea ce aţi văzut la televizor, petri­lenii nu s-au înghesuit deloc la porţiile pline-ochi cu mâncarea naţională. Pentru că fasole a fost berechet pentru toată lumea… Surse bine informate din interiorul PNL-ului petrilean ne-au declarat că, în luna decembrie, liberalii vor oferi lumii politice, „prin ei înşişi”, (alte) mari surprize. Fiţi cu ochii cu ei! Nu se poate să nu-i observaţi: sunt îmbrăcaţi în galben şi săgeata îi împinge, mereu, înainte.

Comments are closed.