Un nou tânăr academician – Lucian Bușoniu! Îmi place când zilele încep cu vești bune! Academia Română, cu care Consiliul Județean Hunedoara a colaborat ireproșabil în organizarea a două conferințe internaționale, dedicate lui Avram Iancu și respectiv lui Horea, Cloșca și Crișan, i-a conferit ieri însemnele academice lui Lucian Bușoniu. Mi-a atras atenția faptul că…
Lungul drum al toamnei spre iarnă – să ne bucurăm de fiecare clipă!
În această seară, dragi prieteni, mai precis la ora 21.19, va fi momentul echinocțiului de toamnă. Ziua este egală cu noaptea pentru ultima dată în 2025, iar de aici încolo, fiecare zi va fi tot mai scurtă, până în momentul solstițiului, pe 21 decembrie. Parcă este puțin trist, nu? Și sunt de acord să nu…
Farmecul serilor de toamnă
Mă bucur când orașele din județ prind viață, mă bucur când instituția la care lucrez contribuie la asta. Sâmbătă seara Deva a fost plină de energie, oamenii au luat cu asalt străzile, ca urmare a unui eveniment organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu”, în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara – Noaptea bibliotecilor, încheiată cu un…
Culori în natură, liniște în suflet!
Toamna începe să capete încet-încet acele culori care ne fac să spunem că Dumnezeu pictează. Mă aflu la Olănești, tratamentele sunt grijă pentru trup, culorile de toamnă sunt balsam pentru suflet. Profit de câteva zile de refacere pentru a-mi pune gândurile în ordine, pentru a mă pregăti din nou de lucru, pentru a fi cât…
Amintiri cu haz și suflet alături de colegii rugbiști
După întâlnirea cu colegii rugbiști de la Suceava, am rămas cu două amintiri deosebite: două caricaturi pline de haz și suflet. Mulțumesc pentru momentele frumoase și pentru spiritul care ne leagă mereu, dincolo de ani și meciuri! #rugby #prieteni #caricaturi #CSMSuceava
România mea frumoasă, te regăsesc cu drag!
Corpul nostru ne transmite uneori semnale de care ar trebui să ținem seama, altfel… Am fost nevoit să mă opresc din goana mea zilnică, să-mi îngrijesc sănătatea și să-mi adun forțele, tocmai pentru a putea continua. Am decis să țin cont de semnalele pe care mi le transmite mintea și corpul și mi-am permis câteva…
Nu trebuie să ne comparăm și nu trebuie să concurăm cu nimeni în afară de noi înșine.
Câștigăm, dacă astazi am fost mai buni decât ieri. Succesul îl măsurăm doar în evoluția noastră spirituală, personală și în obiectivele pe care, cu îngăduința Lui Dumnezeu, le-am atins. Tot ce avem de făcut este să nu cedam și să nu ne întoarcem în trecut. Astăzi poate fi un nou început. Doamne ajuta-ma! Zi senină…
Zile triste – focul se stinge la Combinatul Siderurgic Arcelor Mittal, după 141 de ani!
Totul pe lume este trecător, chiar și stelele pier – ar trebui să fie o mângâiere. Numai că noi, oamenii, ne raportăm la viața noastră, mult mai scurtă decât viața unei stele – iar mulți hunedoreni s-au născut și au trecut în eternitate lângă focurile pe care le considerau nestinse. Iar acest oraș este cunoscut…
Intalnim in viata si bune si rele.
Obstacole sunt la tot pasul, de noi depinde cat putem sa le ocolim sau sa le imbratisam. Toate provocarile de zi cu zi ne fac mai puternici sau ne fac mai asezati. Sa ne rugam in fiecare clipa, cand vrem sa înfaptuim ceva bun și frumos, fie cand suntem provocati de furtunile lumii in care…
Cinstirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul – o sărbătoare apropiată sufletului nostru nemuritor!
Noi nu ne însemnăm cu Semnul Crucii doar pentru a ne aduce aminte de chinurile și suferințele prin care a trecut Mântuitorul, ci pentru a mulțumi binecuvântării și pentru a primi biruință asupra tuturor necazurilor! Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii Crucii lui Isus, prăznuită…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.