Costel Avram, un manager de nota zece

04 costel avram (2)

Debranşările, indiferent de firmă sau persoană, i-au făcut pe consumatori să treacă mai des pe la centrele de încasări ale Apa Serv Valea Jiului. În anul 2012, s-au încasat facturi cu 2,5 milioane de lei mai mult faţă de anul 2011, arată o analiză a conducerii societăţii de apă şi canal.

Nu a cerut nici un leu de la judeţ

Un raport de activitate prezentat de către conducerea SC Apa Serv Valea Jiului arată o îmbunătăţire substanţială a încasărilor de la consumatorii cu care regia are contract. Directorul general al societăţii, Costel Avram (foto), spune că îmbunătăţirea vizibilă la încasări a făcut ca societatea să poată demara mai multe investiţii din fonduri proprii, dar a fost nevoie şi de o stopare a risipei în cadrul regiei, astfel că, în prezent, Apa Serv Valea Jiului să fie aproape independentă financiar. Mai exact, spune Avram, operatorul de apă şi canal din Valea Jiului nu a cerut pentru anul 2013 nici un leu de la Consiliul Judeţean Hunedoara, acţionarul principal al regiei. „De la venirea mea la Apa Serv, prioritar a fost să îmbunătăţim serviciile către beneficiari, ceea ce am şi reuşit. Anul 2012 a fost un an bun şi, în comparaţie cu 2011, am avut încasări cu 2,5 milioane de lei mai mult. Şi în cazul facturilor curente, situaţia este bună. Ca un exemplu, în perioada ianuarie-februarie 2013, am avut încasări la facturile curente de 70 la sută, cu mult mai mult, faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Vreau să precizez că apa în Valea Jiului nu se va scumpi, iar din punct de vedere economic, eu trebuie să mă descurc cu ceea ce încasez”, a declarat ieri, Costel Avram, directorul general SC Apa Serv Valea Jiului.

„Nu a intervenit nimeni, să dau drumul la apă”

Şeful regiei recunoaşte că debranşarea rău platnicilor cum ar fi magistraţi, poliţişti ori politicieni, a avut efectul dorit şi i-a determinat să treacă pe la centrele de încasări. Avram spune că a avut mână liberă în a-i lăsa fără apă pe toţi datornicii. Inclusiv blocul în care locuieşte l-a debranşat, pentru că asociaţia de locatari avea restanţe, deşi el era la zi cu factura. Acum, a lăsat fără apă blocul în care stă Daniel Surulescu, unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al SC Apa Serv, pentru că asociaţia de locatari are restanţe. „Nu m-a mai sunat nimeni, nici un primar ori lider politic să dau drumul la apă. Unde am văzut rea voinţă, am tăiat apa. Când şi-au plătit, am dat drumul la apă”, spune Costel Avram.

Şi-au inaugurat noul site  

Tot ieri, la SC Apa SERV Valea Jiului, a fost inaugurat şi noul site, astfel încât vizitatorii şi clienţii din mediul on line să poată afla informaţiile de care au nevoie, fără să mai bată drumul până la sediul regiei. „Clienţii pot afla toate informaţiile, restricţiile de apă din fiecare zi sau despre activitatea societăţii. Pot face şi reclamaţii şi sugestii on line. Realizarea site-ului nu a costat Apa Serv Valea Jiului nici un leu”, a mai declarat directorul societăţii.

Maximilian Gânju

Citeste in Mesagerul Hunedorean

 

Comments are closed.