Costel Avram a devenit membru al Biroului Politic Teritorial al PNL Hunedoara

https://i2.wp.com/cronicavj.ro/wp/wp-content/uploads/2012/12/11.jpg?resize=644%2C430

Înscris de puţin timp în Partidul Naţional Liberal, fostul preşedinte al PRM Hunedoara, Costel Avram, se bucură de încrederea colegilor. Acesta a fost ales în Biroul Politic Teritorial al PNL Hunedoara

Imediat după ce s-a înscris în PNL, directorul ApaSev Valea Jiului SA, Costel Avram a fost desemnat să se ocupe de reformarea PNL Petrila, organizaţie aflată oarecum în degringoladă. Iar actiunile sale derulate în perioada care s-a scurs de la numirea lui au fost apreciate de conducerea judeţeană a partidului, care a decis să îl copteze în echipa de conducere. Astfel, Costel Avram a fost ales în Biroul Politic Teritorial al PNL Hunedoara, cu vot consultativ.

Avram a fost dat afară din PRM de Corneliu Vadim Tudor, iar în luna noiembrie s-a înscris în PNL.  După câteva zile de la depunerea adeziunii a primit o însărcinare de la biroul judeţean si, pentru ca este din Valea Jiului, Costel Avram a fost numit preşedinte interimar la PNL Petrila cu misiunea de a se ocupa de partid si de organizarea alegerilor interne pentru sefia organizatiei.

Carmen Cosman  / Cronica Vaii Jiului

Comments are closed.