29 IULIE – ZIUA IMNULUI

Vă mărturisesc cu smerenie faptul că am fost mereu fascinat de felul exemplar în care reuşesc imnurile naţionale să însufleţească imediat şi să aducă la incandescenţă mulţimile care vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi sfinte idealuri. Simpla audiţie a muzicii unor imnuri faimoase şi al versurilor acestora te fac să te simţi patriot, gata de orice sacrificiu pe care ţi-l vor cere neamul şi ţara.

Dar, m-am întrebat adeseori, de ce se ridică, oare, lumea în picioare, de îşi duce aproape inconştient mâna la inimă, de ce oamenii intonează cu înflăcărare, cântând din toată inima alături de cântăreţi celebri şi de fanfare reprezentative, o muzică şi un text scrise foarte demult, în timpul unor evenimente măreţe? Poate pentru că un poet şi un compozitor, de multe ori una şi aceeaşi persoană, în clipe de graţie şi inspiraţie divină, au scris o poezie şi au compus o muzică prin care sintetizau ceea ce compatrioţii lor, cu care împărţeau aceeaşi patrie şi aceeaşi limbă, simţeau dar nu se puteau exprima plenar, în orele astrale ale existenţei lor. Aici nu mă bazez pe intuiţia mea politică, ci mai degrabă pe intuiţia poetică formulată de Nichita Stănescu: Limba română este patria mea! De ce credeţi că România şi Moldova au avut acelaşi imn naţional până în anul 1994? Pentru că, pe atunci, ei simţeau că au făcut parte din aceeaşi Românie Mare şi că românii nu se pot însufleţi decât pe muzica şi pe textul aceluiaşi imn.

V-aţi întrebat, la rândul dumneavoastră, oare ce impuls misterios, ce alchimie necunoscută îndeamnă la acţiune acea inspirată şi hărăzită înşiruire de note muzicale şi acea alăturare de cuvinte potrivite, care ne fac să ne simţim mândri că suntem fraţi, că avem aceleaşi idealuri, că avem aceleaşi dureri şi aceleaşi vise? Vă mărturisesc sincer că eu nu ştiu. Pur şi simplu, habar n-am. Dar încerc, acum, la aniversarea Zilei Imnului nostru naţional să avansez câteva ipoteze de bun-simţ.

Am observat că sintagma acum ori niciodată există în textele mai multor imnuri naţionale, de la cel grec până la faimoasa Marseieză a francezilor. La noi, Andrei Mureşanu foloseşte această sintagmă de trei ori.

Prima oară zice că acum ori niciodată românul trebuie să-şi croiască o altă soartă/ La care să se-nchine şi cruzii săi duşmani. A doua oară poetul paşoptist crede că acum sau niciodată trebuie să dăm dovezi în lume/ Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman. A treia şi ultima oară, Andrei Mureşanu se adresează românilor de pretutindeni, adică românilor din patru unghiuri, cărora le cere acum ori niciodată să se unească în cuget şi să se unească-n simţire. Nimic nu e mai simplu, nimic nu e mai complicat…

O altă temă majoră a imnului nostru naţional este Libertatea, văzută ca bunul suprem al oricărei vieţi omeneşti. Nu degeaba exclamă poetul Viaţă-n libertate sau moarte! strigă toţi. De asemenea, pentru orice om şi, implicit, pentru fiecare român de ieri şi de azi, deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. Muzica imnului nostru naţional îi este atribuită lui Anton Pann. Cercetătorii au aflat că această melodie circula în vremea Revoluţiei de la 1848, având ca suport un text religios intitulat Din sânul maicii mele! Nici că se putea o mai bună alăturare a unui text atât de înălţător din punct de vedere patriotic cu muzica destinată iniţial mamei.

Comments are closed.