La întâlnire au fost prezenți primarii localităților din Valea Jiului, alături de reprezentanți ai tuturor ministerelor implicate în procesul de tranziție justă.
Întâlnirea a fost prezidată de ministrul Marcel Ioan Boloș, care a subliniat importanța colaborării interinstituționale și a implementării eficiente a proiectelor finanțate prin Fondul pentru o Tranziție Justă.
În intervenția mea, am evidențiat demersurile constante ale președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, pentru îmbunătățirea conectivității Văii Jiului — un element esențial pentru dezvoltarea economică durabilă a regiunii.
Am mulțumit conducerii Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, în mod special domnilor Sorin Maxim și Adrian Mariciuc, pentru sprijinul acordat autorităților locale și pentru profesionalismul cu care gestionează proiectele destinate regiunii.
Un cuvânt aparte pentru Alexandru Kelemen, directorul Agenției pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului (ADTIVJ), pentru implicarea activă, viziunea strategică și eforturile susținute în sprijinul comunității din Vale.
Discuțiile din cadrul reuniunii au vizat stadiul actual al proiectelor, provocările existente și pașii concreți necesari pentru a transforma Valea Jiului într-un model de tranziție justă, orientat spre viitor.



Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.