La slujba Maslului, oficiată la Biserica Adormirea Maicii Domnului din stațiune m-am rugat alături de cei prezenți pentru sănătate! Alături de președintele Laurențiu Nistor și de colegii consilieri județeni, am onorat invitația primarului Vasile Cărăguț, pe care îl felicit că, de la an la an, evenimentele organizate de Sfânta Maria sunt tot mai reușite. De…
Etichetă: președintele Laurențiu Nistor
„Vălișoara Tradițională” a ajuns la ediția a III-a!
În această după-amiază, am ajuns împreună cu președintele Laurențiu Nistor, la Vălișoara, unde au fost sărbătoriți oamenii locului! O felicit pe Camelia Bedea, primarul comunei, pentru neobosita implicare în realizarea proiectelor, dar și pentru acest eveniment deosebit! Mă bucur că am avut ocazia de a petrece câteva ore alături de prieteni și localnici!
Sărbătoarea comunei Bătrâna
Dacă în urma cu peste 20 de ani, veneam la Bătrâna ca vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, de câțiva ani buni nu lipsesc de la sărbătoarea comunei, de data aceasta ca administrator public al județului. Astăzi, alături de președintele Laurențiu Nistor am poposit în acest loc minunat unde ne-am bucurat să fim prezenți la sărbătoarea…
Cei mai mari taragotiști ai României „și-au dat întâlnire” pe scena Festivalului Taragotului, în această după-amiază, la Vața de Jos, eveniment care a ajuns la cea de-a unsprezecea ediție!
Îl felicit pe Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al județului Hunedoara, organizatorul acestui eveniment devenit tradiție în nordul județului nostru! De asemenea, cuvinte de apreciere și pentru primarul Liviu Ioan Lință, co-organizatorul evenimentului, care s-a implicat pentru ca festivalul să fie o reușită și în acest an. Mă bucur că, alături de…
Vizită în teren la Peștișu Mare
Alături de președintele Laurențiu Nistor, am participat, astăzi, la o vizită de lucru în teren, la Peștișu Mare, localitate care aparține de municipiul Hunedoara. Aici, SC ApaProd SA Deva derulează lucrări de canalizare și, după o serie de întâlniri desfășurate la sediul CJ Hunedoara, am discutat și Ia fața locului despre implementarea acestui proiect. Am…
Împreună cu președintele Laurențiu Nistor și cu colegii responsabili din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, am efectuat o vizită în teren pe șantierul lucrărilor de modernizare a drumurilor județene care fac parte din Culoarul Trafic Mureș Nord.
Pe cât de mulțumiți am fost de prestația Strabag la modernizarea DJ 709F din Masivul Parâng, pe atât ne manifestăm nemulțumirea profundă pentru modul defectuos în care își onorează contractul de modernizare pe Lotul 2 al Culoarului Trafic Mureș Nord. Din cauza întârzierilor, exista riscul de a pierde finanțarea europeană, lucru care este inacceptabil! Am…
Încă de ieri, împreună cu președintele Laurențiu Nistor, am coordonat acțiunile de intervenție ale operatorilor care acționează pentru întreținerea drumurilor județene în zonele afectate de ploile torențiale.
În această dimineață, am participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde au fost decise măsurile care se impun pentru a asigura accesul în zonele afectate de fenomenele meteo. În această după-amiază, am fost prezent pe drumurile administrate de Consiliul Județean Hunedoara, acolo unde sunt cele mai mari probleme. Instituirea restricție de circulație…
Alături de președintele Laurențiu Nistor, am participat la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată în urma ploilor torențiale căzute în cursul serii de ieri.
Au fost afectate mai multe localități, sectoare de drumuri județene, context în care ne-am mobilizat pentru intervenție. Utilejele operatorilor acționează încă de ieri în zonele grav afectate și suntem în contact permanent cu primarii și cu instituțiile implicate în operațiunile specifice. În această după-amiază, voi merge în teren, în zonele grav afectate, alături de reprezentanții…
Târgul tradițional organizat în fiecare primăvară, de 1 mai, la Pui, a animat din nou această localitate.
Alături de președintele Laurențiu Nistor, și de colegii noștri Sorin Crai – viceprimarul orașului Hateg, primarii Flaviu Dilertea (Râu de Mori), Ovidiu Furdui (Crișcior), Ioan Grecu (Boșorod), Răzvan Ionescu (Bretea Română), Dumitru Oprean (Sântămărie Orlea), Tiberiu Pasconi (Totești), Liviu Simedroni (Răchitova) și Adrian Vârtopean (Densuș), am parcurs zona renumită pentru găzduirea acestui eveniment. Felicit primarul…
Personaje controversate care au marcat istoria județului Hunedoara – baronul Franz von Nopcsa
De-a lungul mileniilor de existență, județul Hunedoara s-a aflat la confluența dintre multe civilizații – cea dacică cu cea romană, ulterior cea maghiară cu cea românească, cu numeroase influențe, germane în zona Orăștiei, austriacă în zonele de exploatare a minereurilor aurifere și carbonifere, chiar italiană, în zona sudică a județului. În Țara Hațegului, o parte…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.