Am participat cu mare bucurie la recepția lucrărilor de modernizare a Stației de tratare a apei de la Taia, în orașul Petrila, un obiectiv de investiții ce face parte din proiectul european pe POIM pe care Apa Serv l-a accesat în mandatul meu de manager al companiei. Îi felicit pe directorul general Cristian Ionică, dar…
Etichetă: Apa Serv
Apă și canalizare pentru Straja, cu sprijinul CJH
Am satisfacția că o altă importantă investiție care a început pe vremea în care eram director la Apa Serv s-a finalizat cu succes în stațiunea Straja. Cu 300.000 de lei de la bugetul CJH, am reușit să rezolvăm realizarea unei prime rețele de hidranți, cu 6 hidranți de incendiu și grup de pompare la rezervor,…
Inspecție pe șantierele deschise de CJH în Valea Jiului
Ca om implicat în administrația publică, dar mai ales ca om al Văii Jiului, de fiecare dată când pot pune umărul la dezvoltarea acestei regiuni, mă încearcă un sentiment de satisfacție. Așa cum mă bucur nespus ori de câte ori le pot aduce oamenilor din județul Hunedoara veștile bune pe care le așteaptă de la…
Adunarea Generală a Asociației Române a Apei
Mă bucur că pot fi prezent, în aceste zile, la Adunarea Generală a Asociației Române a Apei, mai ales că la acest eveniment participă, alături de managerii operatorilor din România, reprezentanți ai ANRSC, ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Comisiei Europene. Mărturisesc că ne-au căzut tuturor bine cuvintele de apreciere ale reprezentantului Comisiei Europene, care…
20 IULIE – Ziua Lucrătorului din serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare
Am sărbătorit Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de Alimentare cu Apă și Canalizare, împreună cu o bună parte din colectivul de la Apa Serv, dar și alături de câțiva oaspeți dragi nouă, într-un team building cu foarte mult sport, în care unii au evoluat pe teren iar alții i-au încurajat din tribune. Desigur, merită felicitați…
Nicolae Dobre, felicitat pentru întreaga activitate la Apa Serv
L-am felicitat astăzi la raportul conducerii Apa Serv pe domnul Nicolae Dobre, care dupa 43 de ani de muncă, din care 23 de ani în cadrul Apa Serv ca electrician la statia Taia, a ajuns la vârsta pensionării. Evident i-am mulţumit şi îi mulţumesc din nou pentru munca depusă în cadrul colectivului nostru în care…
Popas turistic inaugurat la Taia
Astăzi am pus în funcțiune și cel de-al treilea loc de popas construit de Apa Serv în zona turistică Taia, lângă stația de tratare a apei. Acest obiectiv completează proiectul asumat de noi, în ceea ce privește construirea a câte un loc de popas, cu apă potabilă gratuită, la fiecare stație din cadrul Apa Serv….
Echipa de la Apa Serv a ecologizat Jietul
Am marcat astăzi, alături de colegii de la Apa Serv Valea Jiului, Ziua Mediului, prin mișcare și atitudine. Mișcare, deoarece ne-am deplasat pe Cheile Jiețului cu bicicletele, în inspecție la obiectivele noastre de aici. Atitudine, pentru că ne-am dorit să atragem atenția asupra faptului că apele trebuiesc păstrate curate, scop în care am ecologizat albia…
Apa Serv: Mişcare şi atitudine
Apa Serv a demarat astăzi o nouă campanie de informare cu privire la utilizarea corectă a sistemului de canalizare. Abordăm această campanie într-un mod aparte, într-un tur al orașelor Văii Jiului pe biciclete. Primul oraș în care echipa Apa Serv a atras atenția cetățenilor a fost municipiul Petroșani. Chiar dacă nu am putut fi prezent…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.