Azi am răspuns cu mare plăcere invitației lui Tomi Coconea de a asista la competiția Run The Lift 2018, desfășurată în Parâng, Petroșani, Valea Jiului, județul Hunedoara. La amiază, m-am aflat la locul potrivit, la telescaun, când s-a dat startul primei grupe formată din 25 de participanți și am urmărit startul tuturor grupelor. De asemenea,…
Etichetă: administrator public al județului Hunedoara
Stațiunea Parâng/ 10 noiembrie 2018
,,Se circulă mult mai bine, incomparabil cu ce era inainte, chiar pana la mine la pensiune.” mi-a spus Răzvan Marica unul dintre proprietarii și oamenii de bun simt din Parang. Eu zic ca se putea si se poate mai mult. De ce? Pentru ca firma care lucrează la drumul spre Parang are îndeplinite toate condițiile…
Întâlnirea Filialei Hunedoara a Asociaţiei Comunelor din România
Am fost onorat să particip la întâlnirea Filialei Hunedoara a Asociaţiei Comunelor din România, alături de primarii comunelor hunedorene, de parlamentari ai județului nostru și alți invitați. Le-am transmis membrilor acestei importante asociații, salutul președintelui Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora și i-am asigurat că au în întreaga echipă a Consiliului județean Hunedoara un partener serios,…
Conferinţa de lansare a proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara (Valea Jiului) 2014-2020”
Nu puteam să lipsesc de lângă colegii mei de la Apa Serv Valea Jiului, într-un moment prilejuit de semnarea primelor contracte de execuție ale lucrărilor cuprinse în proiectul privind reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, mai ales că în ultimii ani, am lucrat alături de echipa de la Apa Serv pentru a aduce banii necesari…
Drum mai scurt pentru elevii care învață în Geoagiu
Nu pot decât să mă bucur de constatarea că, în derularea activităților mele la Consiliul județean, sprijinul primit de la consilierii județeni este unul de bun augur. Datorită celor care manifestă un interes real pentru problemele zonei pe care o reprezintă în forul legislativ județean, reușim să aflăm mai repede unde există probleme și să…
Operatorul care gestionează serviciile de colectare a deșeurilor din zona de nord a județului s-a trezit după „dușul rece” de săptămâna trecută
”Dușul rece” pe care am fost nevoiți să-l administrăm săptămâna trecută operatorului care gestionează serviciile de colectare a deșeurilor din zona de nord a județului a avut efectul scontat. Am constatat acest lucru astăzi, când împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Bobora, cu primarii din localitățile din zona Bradului, cu cei de la…
Drum bun spre stațiunea Straja din Lupeni!
Am consemnat pe agenda zilei de astăzi îndeplinirea încă unei promisiuni făcute comunității din Valea Jiului. Astfel, împreună cu primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cu viceprimarul Iacob Mesaroș și cu reprezentantul constructorului care a lucrat la reabilitarea drumului județean 664A Lupeni-Straja, am fost martori la finalizarea porțiunii de drum pentru care au fost alocați banii…
Până în 5 noiembrie are termen de conformare operatorul de salubritate din zona Brad
În urma atenționărilor primite de la primarii și cetățenii din zona de nord a județului nostru, cu privire la modul în care se derulează activitatea de management a deșeurilor în localitățile din zona Bradului, împreună cu președintele Consiliului județean Hunedoara – Mircea Flaviu Bobora, cu primarii din regiune și cu conducerea operatorului desemnat pentru gestionarea…
Sfântul Dumitru, 26 octombrie.
La multi ani, tuturor sarbatoritilor! Sf.Dumitru sa va ocroteasca si calauzeasca pasii, pe calea credintei, sperantei,sanatatii si bucuriei! Legenda Sf.Dumitru Cică trăia odată pe meleagurile astea un cioban; singur, izolat de lume, neștiutor de faptul ca ar mai exista și alți oameni în afara lui. Într-o noapte, Dumitru a avut un vis în care i…
25 octombrie, Ziua Armatei Române.
Ziua de 25 octombrie, este ziua în care noi românii, aducem un omagiu celor care poartă nobilele însemne militare şi slujesc ţara sub faldurile drapelului tricolor. Apreciem înalt simţul datoriei, bărbăţia şi curajul de care daţi mereu dovadă, vă dorim multă sănătate, fericire, prosperitate şi bunăstare, noi realizări şi succese în nobila misiune pe care…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.