Strategia electorală a PRM Hunedoara Pe principiul „Dacã n-avem şanse, mai bine nu ne bãgãm”, adepţii Tribunului din judeţ preferã sã aleagã din oferta partidelor concurente Peremiştii hunedoreni continuă prezentarea candidaţilor la primăriile din judeţ, cu precădere a celor pe care au reuşit să-i racoleze de la alte partide şi să-i înscrie în competiţia electorală…
Avram sare la gâtul primarului din Şoimuş
Preşedintele filialei judeţene a PRM, Costel Avram, l-a acuzat ieri, în conferinţă de presă, pe primarul comunei Şoimuş, Dorel Logojan, de faptul că mai mult de jumătate dintre lucrările prevăzute în planul de achiziţii sunt date prin încredinţare directă. Mai mult cititi in Mesagerul Hunedorean
PRM susţine în alegeri primarii competenţi, indiferent de culoarea politică
Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş şi edilul Petroşaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi se vor bucura la alegerile din iunie de sprijinul Filialei Judeţene a PRM Hunedoara. De asemenea, preşedintele PRM, Costel Avram, a anunţat că va sprijini în alegeri şi candidaţi independenţi, respectiv pe Ioan Vălean – Primăria Geoagiu şi Florin Oancea – Primăria Deva. Conducerea PRM…
Cât veţi mai abuza, udemeriştilor, de răbdarea noastră?
Partidul România Mare, Filiala judeţeană Hunedoara îşi exprimă indignarea şi protestează vehement împotriva trocului politic pe care actualul guvern e gata să-l facă cu UDMR-ul în cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Este un preţ mizerabil, pe care PDL-ul e dispus să-l plătească, în numele românilor, doar pentru a mai rămâne la…
Cu alţi ochi despre cultura din Vale: / Publicaţii insolite
Reputatul istoric şi critic literar Nicolae Oprea îl numeşte pe preşedintele PRM Hunedoara „entuziastul iubitor de cultură Costel Avram (rara avis printre oamenii politici)” Mai mult, cititi aici
Costel Avram: “In Athos am aflat ca atunci când faci ceva pentru lume trebuie sa stie Dumnezeu si mai putin ceilalti oameni”
Un interviu acordat ziarului Cronica Vaii Jiului Cititi aici
Mai bine mai tarziu decat niciodata! Victor Leu a fost exclus din PRM
Consilierul judeţean, Victor Leu, a fost exclus din PRM. Conducerea filialei judeţene a Partidului România Mare discută pe marginea excluderii lui Victor Leu din rândul membrilor de partid. Propunerea preşedintelui Costel Avram va fi supusă votului Biroului Judeţean de partid şi urmează să fie transmisă conducerii centrale a PRM. Mai mult cititi aici
Costel Avram: „Pe mine nu mă interesează postul de viceprimar la Petroşani, iar timpul va dovedi acest lucru. Pe mine mă interesează să nu fiu sluga nimănui. Dubar a ales să fie slugă. Îi doresc drum bun”.
Un articol din Glasul Hunedoarei Cititi aici
Costel Avram: / „Preţul românului nu e în funcţie nici de cursul leu-dolar, nici de cel leu-euro. Ei sunt oamenii pe care contăm. Pentru că stă doar în puterea lor să schimbe lumea…”
Cititi un interviu acordat Ziarului Vaii Jiului – 27 februarie 2012 Click aici
Conferinta de presa a PRM Hunedoara din 23 februarie 2012
Conferinta de presa a PRM in ziarele din Hunedoara: Cronica Vaii Jiului Ziarul Vaii Jiului Servus Hunedoara Glasul Hunedoarei Mesagerul Hunedorean Ziarul Hunedoreanului
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.