Am fost prezent astăzi în tribună la primul meci de campionat al echipei de rugby Știința Petroșani. Au jucat cu cei de la Gura Humorului, o echipă noua de care mă leagă prietenii cu unii jucători din anii în care am fost și eu sportiv. Rugbyul e o școală de viață și prietenie, dar și…
Înălţarea Sfintei Cruci
Azi, în spiritul sărbatorii Înălţării Sfintei Cruci, vă doresc multă sănătate, înţelepciune şi credintă, pentru a avea putere să depăşim toate obstacolele vieţii .Doamne ajută! ,, Era odată un om care mergea pe drumul vieţii alături de alţi oameni. Cu Toţii purtau în spate câte o cruce, însă nu erau toate la fel; unele erau…
Comisarul Corina Creţu, vizită oficială la Petroşani
Am participat astăzi la conferința de la Petroșani cu privire la viitorul mineritului și al perspectivelor de dezvoltare economică alternative, conferință onorată de comisarul european Corina Crețu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero și alți înalți demnitari, în primul rând pentru că mă preocupă problemele comunităților locale de aici, atât…
EXPOZIȚIE SCULPTURĂ / PICTURĂ IOAN ȘEU LA GALERIILE DE ARTĂ DIN DEVA
Artist prolific și fascinant deopotrivă, sculptorul și pictorul Ioan Șeu este un nume care nu mai are nevoie de recomandare în județul nostru. Pentru că deși suntem prieteni, nu ne-am văzut de multă vreme, m-am bucurat să-i pot fi din nou alături, la expoziția aniversară de ieri, la galeriile de artă din Deva. Dincolo de…
Reprezentanții comunei Codreanca din Republica Moldova, în vizită la Consiliul Județean Hunedoara
În Anul Centenarului trebuie să acționăm cu toții pentru a demonstra că românii și basarabenii în veci vor fi frați. În acest context s-a înscris și evenimentul de astăzi, de la Consiliul județean Hunedoara, unde oaspeții din comuna Codreanca din Republica Moldova, aflați la noi pentru a pune bazele înfrățirii cu comuna Crișcior, au fost…
Sărbătorile naționale de la Țebea – 2018
Dacă așa cum se spune ora exactă se dă de la București, în mod absolut categoric inima României vibrează la noi în Hunedoara, la Țebea, în Pantheonul marelui nostru patriot Avram Iancu. Spiritul lui Iancu mi-a călăuzit pașii în tot ceea ce am făcut în viață, iar aici, la Țebea, am trăit cele mai vibrante…
Istorie și Tradiții la Sălașu de Sus
Că sălășenii din Țara Hațegului sunt recunoscuți pentru apetisanții lor virșli, o știe deja toată . Grație unei frumoase inițiative a primarului Ioan Vlad din comuna Sălașu de Sus, odată cu prima ediție a Festivalului Medieval ”Istorie și Tradiții” de la Cetatea Mălăiești, unde am fost prezent în această după-amiază, oamenii au aflat că Sălașu…
În Țara Zarandului, la Crișcior / 8 septembrie 2018
În frumoasa Țară a Zarandului, la Crișcior, în inima comunității moților hunedoreni, au fost prezenți astăzi cel puțin doi… moldoveni: primarul Cleopatra Cobzaruc din comuna Codreanca,raionul Strășeni din Republica Moldova de pe malul stang al Prutului și Costel Avram, din județul Iași,de pe malul drept al Prutului. Au mai onorat prezența ministrul Intotero Natalia Elena ,președintele Consiliului…
Poveștile cu ”gust de Hunedoara” ale lui Mircea Radu au ajuns și în Țara Zarandului
Grație proiectelor derulate de apreciatul om de televiziune Mircea Radu, în parteneriat cu Consiliul județean Hunedoara, prin ADEH, încercăm să arătăm țării și lumii întregi că județul nostru poate deveni un motor al turismului românesc, prin promovarea ”Hunedoarei necunoscute” și a ”Poveștilor cu gust de Hunedoara” – cele două proiecte realizate de Mircea Radu. Împreună…
Angajaţii lunii august la Apa Serv Valea Jiului
Colectivul Apa Serv Valea Jiului rămîne unul prețios pentru mine, așa cum fiecare eveniment pe care am bucuria să-l impart cu acești oameni deosebiți este unul prețios. Acestea au fost sentimentele care m-au marcat și astăzi, când am avut plăcerea să pot participa la festivitatea de premiere a angajaților lunii august de la Apa Serv….
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.