Astăzi, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a fost semnat contractul de finanțare privind „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara, în perioada 2014-2020”. Contractul a fost semnat între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management și S.C. APA PROD S.A. Deva,…
La mulți ani cu sănătate poetei Mariana Pândaru!
Deși departe de Deva, găsesc timp pentru a-i adresa un călduros “la mulți ani!” poetei Mariana Pândaru! Cumva, mă simt aproape de ea, desi geografic suntem destul de departe – m-am reîntors pentru scurt timp în locurile natale din Moldova, locuri care sunt însă pline de poezie! Au trecut peste Mariana Pândaru șapte decenii, care…
O zi binecuvântată!
Împreună cu frații mei, ne-am îndreptat pașii spre Sfânta Biserică și spre mormântul părinților noștri, într-un gând de rugăciune și recunoștință… Chiar dacă nu mai sunt printre noi, adormiți fiind întru nădejdea Învierii la viața veșnică, îi simțim aproape pe părinții noștri și ne bucurăm de fiecare dată când ne adunăm la căpătâiul lor. Să…
Fiind băiet, în Lunca Moldovei copilăream…
Am călcat din nou pe urmele lui Mihail Sadoveanu, pe urmele copilăriei mele, pe malul Moldovei, locul în care, sub arșița verilor dogoritoare trudeam din pruncie pentru a câștiga un ban… Nostalgia care m-a cuprins călcând din nou pe aceste meleaguri mi-a amintit de anii grei, dar frumoși ai tinereții! Cu toții avem locuri și…
Ca acasă nu este nicăieri…
Ca acasă nu este nicăieri…
Capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, își deschide porțile pentru toți cei care vor să-i cunoască trecutul, prezentul și viitorul!
Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Universitatea „Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, Muzeul Județean Mureș Târgu Mureș, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, vă invită să luați parte la Ziua Porților Deschise, în 20 august, între orele 09.00 –…
DJ 705A, drum cu prioritate!
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a semnat în această dimineață contractul pentru serviciile de proiectare necesare modernizării DJ 705A Orăștie – Costești. Urmează trei luni în care vor fi elaborate toate documentele care vor sta la baza acestei investiții. Acest sector de drum a fost în atenția noastră și în anii trecuți când s-a…
De fiecare dată când merg la Geoagiu Băi, mă simt ca acasă.
În primul rând pentru ospitalitatea primarului Vasile Cărăguț, iar în al doilea rând pentru că administrația județeană și-a pus amprenta pe dezvoltarea infrastructurii din zonă. Astăzi, în zi de mare sărbătoare, am primit cu multă bucurie diploma de Excelență din partea primarului, fiind conștient că acest gest ne responsabilizează și mai mult! La mulți ani…
Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Deva
Cu multă bucurie în inimă am participat, în această zi de mare sărbătoare, la hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Deva. Alături de credincioșii din parohie, am retrăit emoția și bucuria Sfintei Liturghii oficiată de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei! Au fost clipe de înaltă trăire sufletească! Zi binecuvântată tuturor!
Adormirea Maicii Domnului, o mare sărbătoare creștină, pe care o trăiesc intens, cu gândul și la mama mea!
La jumătatea lui august, Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de creștinii din toată lumea, mai puțin cei de rit vechi. Sfânta Maria Mare, sau trecerea la viața veșnică a Născătoarei de Dumnezeu. Potrivit tradiției bisericești, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după înălțarea Mântuitorului. Maica Domnului a fost înștiințată de îngerul Gavriil de mutarea…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.