De multe ori, ne referim la pace formal, fără să-i acordăm prea multă atenție, cu gândul poate la lozinca din comunism, trăiască lupta pentru pace! Nu cred că așa se pune problema. Trăim pe pielea noastră absența păcii și prezența războiului, cînd totul devine imprevizibil. Apare teama de iarnă și de absența gazului metan sau…
Categorie: Blog Costel Avram
In Memoriam – Ion D. Sîrbu
Plecat fiind la Campionatul Mondial de Rugby, în Franța, mi-a scăpat un moment la care țin mult de tot să revin, chiar cu o mică întârziere. Pe 17 septembrie s-au împlinit 34 de ani de la trecerea în neființă (pe 17 septembrie 1989) a dramaturgului Ion Dezideriu Sîrbu. Ion Desideriu Sîrbu (n. 28 iunie 1919…
Un gând bun pentru București, Capitala României! Vă puteți întreba – de ce tocmai astăzi?
Pentru că data de 20 septembrie 1459 este data primei mențiuni documentare a cetății Bucureștilor, într-un hrisov al lui Vlad Țepeș redactat în slavonă, limba oficială de cancelarie a Țării Românești. Vlad Țepeș petrece patru din cei șase ani de domnie „în cetatea București”, preferându-l reședinței Târgoviște. Puțin mai târziu, la 14 octombrie 1465, Radu…
Cum poate fi frumoasă ziua de luni? De exemplu, prin rugby!
Energia pozitivă – nu este chiar o vorbă în vânt! Îmi încep această săptămână într-o stare de spirit deosebită! Este dovada că rugby este mai mult decât un sport, este o stare de spirit! Să vezi echipa țării tale dragi evoluând în compania campioanei mondiale en-titre, Africa de Sus, la Bordeaux, în Cupa Mondială, nu…
Cu emoție, așteptând meciul de rugby al “Stejarilor” cu campioana mondială en-titre, Africa de Sud!
Nu există bucurie și emoție mai mare pentru orice iubitor și practicant al unui sport decât să poată participa la o competiție majoră, unde țara sa să fie reprezentată! Nici eu nu fac excepție! Însoțit de fiul meu Alexandru, am venit la Bordeaux să văd meciul de rugby între echipa națională a României, “Stejarii” și…
Rugby-ul este o alta tara…
O tara care se intinde dincolo de terenul de tinta, de marginile de var ale gazonului, dincolo de tribunele si portile stadioanelor. O tara guvernata de legi aspre, dar drepte. Rugby-ul inseamna mult mai mult decat un simplu sport care se joaca cu o minge tuguiata si putin caraghioasa. Rugby-ul este o stare de spirit….
Ședință în sistem videoconferință la Consiliul județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara este convocat de îndată, astăzi, 14 septembrie 2023, ora 14.00, în ședință extraordinară desfășurată în sistem videoconferință, cu următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Investiții în infrastructură și dotări la Spitalul Județean de Urgență Deva”;…
Cât trăiesc voi iubi muntele!
În anul 2002 a fost stabilit prin lege ca data de 14 septembrie, când în mod tradițional se încheie pășunatul anual, să fie desemnată Ziua Muntelui în România. Munților României le este dedicată o zi specială, alta decât Ziua Internațională a Muntelui din 11 decembrie sau Ziua Internațională a Munților Carpați din 26 septembrie, sunt…
Ora Exactă! Invitat: Costel Avram – administrator public Consiliul Județean Hunedoara
Despre #proiecteletoamnei în Judetul Hunedoara, la Ora Exactă, astăzi, ora 15,15, după Stirile Antena 3 DEVA! Invitatul lui Alexandru Gruian este Costel Avram – administrator public Consiliul Județean Hunedoara. Vorbim despre importanța educației în școală, dar, mai ales, în familie, despre rolul sportului in dezvoltarea personală dar și modelarea unor viitori adulți care vor ști…
Cinstirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul – o sărbătoare apropiată sufletului nostru nemuritor!
Noi nu ne însemnăm cu Semnul Crucii doar pentru a ne aduce aminte de chinurile și suferințele prin care a trecut Mântuitorul, ci pentru a mulțumi binecuvântării și pentru a primi biruință asupra tuturor necazurilor! Înălțarea Sfintei Cruci este cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii Crucii lui Isus, prăznuită…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.