Să ne colorăm viața cu clipe frumoase, cu trăiri intense, cu tot ce este bun și putem fi de folos. Doar astea rămân înscrise în inima noastră: amintiri de neuitat și merinde pentru Împărăția Lui Dumnezeu. Zi senină și săptămână binecuvântată!
Categorie: Blog Costel Avram
Sărbătoarea Taragotului – 29 august 2021
Oameni cu drag de tradiții și folclor și-au dat întâlnire la Vața de Jos pentru a-i asculta pe cei mai mari taragotiști ai țării și pe marii interpreți invitați la cea de-a noua ediție a Sărbătorii 𝗧𝗮𝗿𝗮𝗴𝗼𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶. Evenimentul organizat de Centrul de Cultură și Artă al județului Hunedoara a fost un real succes, iar numărul…
Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean” – 29 august 2021
În această duminică binecuvântată am avut bucuria de a lua parte la cea de-a -a ediție a Festivalului Pădurenilor „Drăgan Muntean”, la Poienița Voinii. Moștenirea 𝙈𝙖𝙧𝙚𝙡𝙪𝙞 𝘿𝙤𝙞𝙣𝙞𝙩𝙤𝙧 𝙖𝙡 𝘼𝙧𝙙𝙚𝙖𝙡𝙪𝙡𝙪𝙞, păstrată cu sfințenie de cei care l-au iubit și apreciat, ne arată în fiecare an că Ținutul Pădurenilor este o vatră de comori pe care trebuie…
Vorba zilei – 29 august 2021
Întotdeauna vor exista zile frumoase pentru cei care au frumusețe și pace în suflet. Pentru a fi frumos la suflet și chip trebuie să fii tu însuți. Să rămânem buni, iubitori, iertători. Justificarea o dăm numai Domnului.El ne știe inima, gândul și viața. Asta contează cel mai mult.Fă-ți timp pentru tine! Caută și vei găsi…
Marea Deschidere „DINOSAUR WORLD TRANSYLVANIA” – 28 august 2021
Ani la rând i-am așteptat pe americani… 𝙁𝙡𝙤𝙧𝙞𝙣 𝙄𝙖𝙣𝙘 este un român întors din SUA , cu un spirit antreprenorial dezvoltat, cu imaginație și idei de milioane . Astăzi, visul său a devenit, oficial, realitate: pe harta județului Hunedoara marcăm un nou punct de atracție, 𝗗𝗶𝗻𝗼𝘀𝗮𝘂𝗿 𝗪𝗼𝗿𝗹𝗱 𝗧𝗿𝗮𝗻𝘀𝘆𝗹𝘃𝗮𝗻𝗶𝗮, situat în satul Sibișel, comuna Sãntămărie Orlea….
Prima ediție a manifestării „VĂLIȘOARA TRADIȚIONALĂ” – 28 august 2021
Am redescoperit cu bucurie și admirație cultura și tradițiile din comuna Vălișoara în cadrul primei ediții a evenimentului „Vălișoara Tradițională”! Atelierele de lucru cu activități meșteșugărești și expoziția de obiecte specifice locului mi-au atras atenția în mod deosebit. Cand veți ajunge în Vălișoara nu ezitați să degustați produsele tradiționale din zonă! O felicit pe 𝘾𝙖𝙢𝙚𝙡𝙞𝙖…
Vorba zilei – 28 august 2021
Viața inseamnă alegeri. In cine ai încredere, cine iti este prieten, pe cine ierți și de cine te îndepărtezi. Fiecare zi este un dar și o binecuvântare. Nu te grăbi mereu, suntem vizitatori pe acest pământ. Oprește-te , bucură-te, simte aroma florilor si păstrează in suflet ceea ce te liniștește. Zi senină și binecuvântată !
Ședință ordinară la Consiliul Județean Hunedoara – 28 august 2021
Consiliul Județean 𝗛𝘂𝗻𝗲𝗱𝗼𝗮𝗿𝗮 s-a reunit, astăzi, în ședință ordinară pentru a adopta o serie de hotărâri necesare pentru funcționarea unităților medicale din Deva, Brad și Geoagiu, ale altor instituții subordonate, dar nu numai! După cum știți, în acest an, administrația județeană va organiza licitația pentru atribuirea traseelor către operatorii care vor efectua 𝙩𝙧𝙖𝙣𝙨𝙥𝙤𝙧𝙩𝙪𝙡 𝙥𝙪𝙗𝙡𝙞𝙘 𝙙𝙚…
Vorba zilei – 27 august 2021
Cuvântul are puterea și bogăția lui. Câte poate ascunde el, un substrat, un sens, mai multe, o poveste, mai multe. Acel cuvânt când îl rostim are valoarea lui pentru că adună, unește, bucură, dă speranță și încredere. Este Cuvântul Mântuitorului: iubește, iartă, bucură-te. Să-l folosim cât mai des adunând in jur suflete dornice de a-l…
PNL pune în pericol sănătatea, educația și mediul de afaceri
Explozia prețurilor la electricitate și gaze naturale, cu peste 70% față de anul trecut, efect al liberalizării iresponsabile decisă de guvernele PNL – USRPLUS, afectează atât consumatorii, cât și instituțiile publice și micii întreprinzători. În acest moment, oficial, în întreaga țară, sunt peste 200.000 de gospodării în pragul debranșării, existând riscul ca mii de hunedoreni…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.