Pe o ploaie mocănească, duminică dimineață am participat la omagierea lui Crișan cel care a luptat alături de Horea și Cloșca, în răscoala de la 1784 pentru drepturile țăranilor. Istoria ne oferă câte o lecție pentru fiecare dintre noi. Stă în puterea noastră să înțelegem, să nu uităm și să mergem înainte apărând valorile poporului…
Autor: Costel Avram
5 octombrie: Ziua Internaţională a Educaţiei
Puține profesii sunt atât de pline de har cum este cea de dascăl, așa cum nicio altă perioadă din viață nu este mai frumoasă decât aceea a anilor petrecuți la școală. Am învățat să prețuiesc școala încă de mic copil, iar dascălii mi-au fost întotdeauna oameni dragi. Am întâlnit în viață mulți oameni dedicați trup…
Vorba zilei – 3 octombrie 2019
Nu merită să ne răzbunăm pe cei care ne-au făcut rău. Soarta are grija de toți. Mai devreme sau mai tărziu cei care ne-au rănit se vor distruge singuri. Nimic nu rămane fără să fie plătit. Ura nu o sa fie niciodata invinsă cu ură.. Ura se invinge cu dragoste putere, nădejde.
Verificare stare drum Pui – Baleia – 2 octombrie 2019
La invitația unor prieteni, am parcurs astăzi, cei aproximativ 20 de kilometri ai drumului județean ce pornește din comuna Pui spre Baleia. Dacă înainte de 1990, pe acest drum se circula cu autobuzul, acum din păcate, așa cum am putut constata, el este impracticabil cu mașina. Mă mâhnește acest lucru, cu atât mai mult cu…
Conferința de presă cu jurnaliștii din Valea Jiului la Biroul Teritorial din Petroșani al CJ Hunedoara – 2 octombrie 2019
Am abordat astăzi la Petroșani, în cadrul întâlnirii săptămânale cu presa din Valea Jiului, câteva din temele de interes aflate pe agenda Consiliului județean Hunedoara. Una dintre aceste teme este situația în care ne aflăm în legătura cu preluarea activelor de patrimoniu de la fosta Mină Petrila. Din pricina lipsei unui ministru la Ministerul Energiei,…
Vețel: Sprijin pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere – 1 octombrie 2019
Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, împreună cu directorul Direcției Tehnice din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, Carmen Guran, s-au deplasat marți în teren, în comuna Vețel, pentru a stabili de comun acord cu primarul Ioan Hențiu măsurile care trebuie luate pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Vizat este drumul județean 708 D Vețel – Muncelu Mic – Feregi care,…
Ziua Persoanelor Vârstnice – 1 octombrie 2019
Nu este un secret pentru nimeni că, în viața , rolul și locul oamenilor în vârstă este unul esențial. Nici un om responsabil nu se poate lipsi astăzi de experiența de viață, de responsabilitatea civică sau de seriozitatea cu care se implică în viața oamenii cu înțelepciunea conferită de înaintarea în vârstă. Astăzi, când sărbătorim,…
Fapte, nu vorbe! Apă potabilă în stațiunea STRAJA-LUPENI
În ședința din data de 30 septembrie 2019, Consiliul Județean Hunedoara a adoptat hotărârea privind aprobarea documentației tehnico-economice studiu de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul „Alimentare cu apă potabilă în stațiunea Straja – Lupeni”. Proiectul presupune pomparea apei potabile printr-o aducțiune cu cca. cinci stații de pompare intermediare, începând cu stația de Tratare a apei Braia până la…
Universitatea din Petrosani. Festivitatea de deschidere a noului an universitar – 30 septembrie 2019
De fiecare dată când revin la Universitatea din Petrosani mă încearcă sentimente de o emoție aparte. Pentru că aici mi-am început drumul în cariera mea profesională, ca student, ca sportiv și ca om. Azi am revenit la Universitatea din Petrosani ca reprezentant al Consiliului județean Hunedoara la festivitatea de deschidere a noului an universitar. Mă…
Sărbătoarea Crescătorilor de Ovine ”Țurcana-Regina Munților” de la Costești – 29 septembrie 2019
Am participat astăzi, împreună cu mai mulți consilieri județeni, dar și alături de secrertarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, la Sărbătoarea Crescătorilor de Ovine ”Țurcana-Regina Munților” de la Costești. Ajuns la cea de-a XV-a ediție, evenimentul organizat de Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine ”Dacia” a devenit deja un reper al sărbătorii fermierilor…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.