Celebrată anual începând cu 2019, în urma Rezoluției Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, Ziua Internațională a Educației este marcată pe 24 ianuarie.
Tema din acest an pune accent pe puterea tinerilor în procesul de creare comună a educației.
Când ne gândim la educație îi avem în special în minte pe copii, pe tineri, dar cred că educația este importantă la orice vârstă. Toată viața învățăm – sau ar trebui să o facem!
Instituțional și personal, fac tot ce pot pentru a sprijini educația – prin cultură, prin târguri de carte, prin conferințe sau prin premierea elevilor merituoși!
Le spun cu drag la mulți ani elevilor, studenților, cadrelor didactice, tuturor celor care sub o formă sau alta sunt implicați în acest nobil act al educației!


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.