Sfârșitul de săptămână aduce vești bune!
Un festival impus – aș spune chiar la nivel național – printre melomani, Opera Nights, nu va lipsi nici în 2025 din programul verii!
Chiar într-o formulă mai restrânsă, Opera Nights programează lucrări majore din repertoriul liric semnate Verdi, Donizetti, Mozart. Vor fi patru spectacole, cu speranța că vom reveni, când bugetele o vor permite, la formula de cinci spectacole.
Programul festivalului este următorul:
• 24 iulie – Orăștie: Elixirul dragostei
• 25 iulie – Petrila: Gala de operă
• 26 iulie – Hunedoara: Forța destinului
• 27 iulie – Deva: Flautul fermecat
Nu vă ascund că festivalul este așteptat cu nerăbdare și că Președintele Laurențiu Nistor și cu mine am sperat că vom reuși să găsim o formulă prin care să nu-l întrerupem, pentru că o dată întrerupt, e greu de reluat.
Ar fi fost păcat să nu găsim soluții, pentru că în ultimii ani am petrecut alături de artiști și de dvs. seri cu totul speciale, până târziu în noapte, în compania muzicii!
Cum spuneam în repetate rânduri – în județul Hunedoara, Ofensiva culturală continuă!
Zi senină și binecuvântată!








Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.