În rest, să auzim de bine!
Revin la birou cu forțe proaspete – sunt enorm de multe de rezolvat.
Legea bugetului de stat a fost promulgată – probabil una dintre ultimele semnături pe care le dă, în calitate de președinte al României, Klaus Iohannis. Nu voi comenta prea mult demisia sa, dar atât pot spune: cred că este un lucru bun pentru România!
În județ sunt multe de făcut, mai ales în condițiile unui buget mai auster decât cel de anul trecut. Contractele pentru finanțări externe sunt complexe, termenele sunt strânse și totul necesită o colaborare excelentă atât la nivelul conducerii Consiliului Județean Hunedoara, cât și cu aparatul tehnic. Responsabilitatea este mare, iar președintele Laurențiu Nistor și-a asumat, în campania electorală, atragerea și utilizarea unor fonduri europene-record pentru dezvoltarea județului, cu investiții majore în domeniile sănătății și infrastructurii.
Privit din exterior, superficial, fără o analiză echilibrată a contextului și a activității administrative, este ușor să arunci pe piață tone de demagogie. Personal, mi-ar fi teamă să las județul pe mâna unora dintre personajele politice care răspândesc zvonuri și practică un populism iresponsabil. Sper ca în plasa lor să nu cadă prea mulți…
Da, suntem criticați și atacați – aceasta este soarta oamenilor politici. Suntem criticați chiar și când facem lucruri bune, pentru că opoziția pare să nu țină cont de nimic. Ne atacă adversarii, ne atacă uneori chiar și prietenii. Știți cum se spune: „Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă feresc singur.”
Sunt călit, m-am obișnuit cu atacurile: știu de unde vin, știu cine și de ce le comandă. Știu și cine le scrie – așa își câștigă pâinea, mai bună sau mai rea, cum poate și cum îi dictează conștiința. Nu-i reproșez nimic, iar amenințările nu sunt specialitatea mea.
Cei care îi cer aceste atacuri nu sunt fără de păcat. Îi cunosc. Dar nu e rolul meu să-i judec – fiecare face ce crede și cum crede. Dacă ar fi să dau azi un exemplu, aș spune doar atât: „Să arunce piatra cel fără de păcat!” Ei cred că nu au păcate? Foarte bine! Cei care îi cunosc, și nu sunt puțini, le știu și păcatele.
Dar așa este viața, cu bune și cu rele. Eu nu pot decât să vă doresc, ca de fiecare dată, o zi senină și binecuvântată!

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.