Am aflat cu stupoare și o durere profundă despre dispariția unor piese esențiale din Tezaurul României – Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice de aur. Este o pierdere imposibil de măsurat pentru patrimoniul nostru național și pentru identitatea noastră ca popor.
Este greu de acceptat că un astfel de eveniment a fost posibil, mai ales când aflăm că aceste artefacte, încărcate de o valoare istorică și simbolică imensă, au fost duse în Olanda, în orășelul Assen, în iulie 2024, în timpul mandatului Ralucăi Turcan la Ministerul Culturii. Aceeași Raluca Turcan care astăzi, împreună cu președintele Klaus Iohannis, preferă tăcerea absolută, fără să își asume vreo poziție clară în fața acestei situații grave.
Iar acum, la doar câteva luni distanță, suntem martorii unui jaf realizat în două minute, dinamitat, care ne-a privat de câteva dintre cele mai prețioase comori ale istoriei noastre. Actualul ministru al Culturii, trebuie spus clar, nu poartă nicio vină. Însă lipsa de reacție a celor care au fost responsabili atunci este de neînțeles și de neacceptat.
Acum, ce este de făcut?
În loc să căutăm vinovați, să dezbinăm și să aruncăm cuvinte grele, cred că e momentul să ne unim eforturile pentru a recupera tezaurul pierdut.
În acest moment dificil, trebuie să cerem autorităților să ducă la capăt toate demersurile necesare pentru a recupera aceste comori, iar noi, ca societate, să ne manifestăm solidaritatea.
Raluca Turcan și Klaus Iohannis, singurii care tac în acest moment, poartă pe umeri responsabilitatea morală pentru această tragedie.
În schimb, noi toți ceilalți avem datoria să sperăm aceste simboluri ale trecutului nostru să revină acasă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.