Pentru a duce proiectele la îndeplinire, este nevoie de timp, de încredere, de determinare, iar în cazul oamenilor politici aleși, de revalidare în funcție, ca dovadă a mandatului încredințat de oameni.
Mi s-a reproșat că fac des referire la proiectele implementate de Laurențiu Nistor, deși am explicat în nenumărate rânduri de ce: în calitate de administrator public al Consiliului Județean Hunedoara, dețin un contract și mă subordonez direct Președintelui CJH, iar această funcție a fost și este deținută de Laurențiu Nistor. Nivelul politic și cel executiv, tehnic, trebuie să fie în relații corecte, ierarhice și profesionale – doar așa se poate vorbi de eficiență.
Iar pentru că a apreciat eficiența echipei noastre, Laurențiu Nistor a decis să continuăm în aceeași formulă, Domnia-sa fiind validat de electorat ca președinte, iar eu, la nivelul tehnic-executiv, îl secondez în calitate de administrator public al CJH.
Desigur că încrederea sa mă onorează, dar în egală măsură mă și obligă. Standardele și exigențele impuse de Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, la toate nivelurile, sunt extrem de ridicate – dovadă stă și cooptarea sa în funcția de vicepreședinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională – CDR – Vest, iar politic, vicepreședinte PSD la nivel național.
Dincolo de contract, prin strângerea de mână și prin privirea directă, în ochi, Președintele Laurențiu Nistor a confirmat că am fost și rămânem o echipă în slujba locuitorilor județului Hunedoara!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.